Intră acum și în grupul de
“Începe-ţi ziua cu un prieten!”, este îndemnul membrilor Asociaţiei de Protecţie a Animalelor “Proanima”, care a organizat sâmbătă a doua ediţie din acest an a Târgului de Adopţii Gratuite “Ia-mă acasă!”.
Manifestarea a avut loc în Parcul Drapelului din Suceava şi a oferit sucevenilor iubitori de animale posibilitatea de a adopta un căţel sau o pisicuţă sterilizată, deparazitată şi vaccinată.
Deşi vremea a fost capricioasă, sucevenii, îndemnaţi mai ales de cei mici, au vizitat animăluţele expuse ( 15 căţei şi 6 pisici) şi chiar au donat sume de bani simbolice în urna pusă la dispoziţie de “Proanima”.
Fermecaţi de frumuseţea pisicuţelor şi căţeluşilor, copiii nu s-au desprins nici o clipă de cuştile în care erau ţinute animalele. În ciuda insistenţelor şi rugăminţilor, cei mai mulţi dintre copii au plecat acasă fără “noul prieten” pe care şi-l doreau cu ardoare, obţinând în schimb promisiunea din partea părinţilor de a-l adopta la următorul târg.
Şi totuşi au existat şi norocoşi, ai căror părinţi au cedat “şantajului” emoţional şi le-au oferit odraslelor un “cadou” viu, vaccinat şi deparazitat. Astfel, la această ediţie a Târgului de Adopţii Gratuite au fost adoptate 6 pisici – pui şi adulte şi un căţel.
Gabriela Macovei, membru “Proanima” Suceava, a declarat pentru NewsBucovina.ro că “rezultatele muncii acestei asociaţii încep să se vadă, în intervalul iunie-iulie au fost adoptaţi aproximativ 20 câini şi adăpostul primăriei din Lunca Sucevei continuă să fie vizitat de un număr mare de persoane, comparativ cu anii trecuţi”.
Pentru cei interesaţi să adopte unul dintre cei aproximativ 1200 de căţei de la adăpost, sau o pisică, trebuie reamintit faptul că adopţiile sunt gratuite şi, mai mult, noii stăpâni beneficiază de asistenţă medicală gratuită pe toată durata vieţii animalelor adoptate.
Asociaţia de Protecţie a Animalelor “Proanima” a anunţat că în toamna acestui an va fi organizată o campanie gratuită de sterilizare pentru câinii comunitari. Deasemenea, în schimbul unor donaţii simbolice, sucevenii pot duce câinii comunitari la adăpostul din Lunca Sucevei, pentru sterilizare.
În luna august, Asociaţia de Protecţie a Animalelor “Proanima”, în colaborare cu primăria municipiului Suceava, organizează cea de-a treia ediţie a Târgului de Adopţii Gratuite “Ia-mă acasă!”.
Intră acum și în grupul de