Ceramică şi podoabe din muzeele Moldovei, expuse la redeschiderea Muzeului Naţional de Arheologie din Varşovia


Intră acum și în grupul de

Complexul Muzeal „Bucovina” Suceava pregăteşte o expoziţie de amploare pentru redeschiderea Muzeului Naţional de Arheologie din Varşovia. „În luna septembrie, pe data de 15, Complexul Muzeal „Bucovina” Suceava în parteneriat cu muzeele din Moldova, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Universitatea „ Al. I. Cuza” Iaşi pregăteşte o expoziţie în cadrul Toamnei Varşoviene prilejuită de redeschiderea Muzeului Naţional de Arheologie din Varşovia, expoziţie în care încă se mai aşteaptă sprijinul Ministerului Culturii”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Complexului Muzeal „Bucovina” Suceava, Emil Ursu.

Ministerul Culturii trebuie să aloce o sumă de aproximativ 768 milioane de lei vechi din care 213 milioane de lei vechi este doar valoarea de asigurare a pieselor, restul banilor fiind pentru transport, elaborarea unui catalog al expoziţiei în limbile română şi polonă.

Emil Ursu a precizat că pe lângă universitatea sucevenă şi cea ieşeană, muzeele implicate în această expoziţie sunt din Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Roman, Bacău, Vaslui.

Expoziţia se numeşte “Artă şi religie în cultura cucuteni” şi va cuprinde 300 de piese, ceramică şi podoabe, din categoria tezaur.


Intră acum și în grupul de