Anul acesta a câştigat negrul


Intră acum și în grupul de

Duminică seara peste cetatea Sucevei se lasă din nou liniştea. După opt zile de agitaţie, spectacole, pise de teatru şi concursuri, tunurile răsună dureros pentru ultima dată în acest an. Semn că Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” Suceava s-a închis. O mulţime de oameni s-au bucurat şi la ediţia 2009 de frumuseţea costumelor medievale, de frânturi din viaţa de atunci şi mai ales de sărbătoare.

Una în care piese de teatru purtând semnătura Barbu Ştefănescu Delavrancea au încântat ochii spectatorilor cu prestaţia actorilor de la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, în care cascadoriile făcute de profesionişti au smuls ropote de aplauze iar vestitul toboşar de Sibiu, veşnic neobosit, a făcut mai multe fotografii cu oamenii decât Băsescu în băile lui de mulţime.

La finele manifestărilor turnirurile organizate pentru cavaleri în încercarea de a fura inima domniţei i-a adus câştig de cauză Cavalerului Negru, mai mult iubit de spectatori anul acesta decât în ediţiile anterioare când Cavalerul Alb câştiga întotdeauna ca-n poveşti. Realitatea a bătut filmul şi câteodată cel considerat rău poate deveni mai bun şi mai iubit decât favoritul.

Cele opt tunuri aduse special în canalul de apărare al Cetăţii au răsunat prelung în noapte iar liniştea s-a lăsat din nou peste ziduri, aşa cum le cunoşteau sucevenii întotdeauna. Viaţa agitată din evul mediu s-a pierdut parcă într-o perdea de fum, un fum lăsat în urmă de prafuc de puşcă şi grătarele amplasate lângă Cetate. Una peste alta, o manifestare cu iz de criză dar care a reuşit din plin şi anul acesta chiar dacă nici un partid nu a încercat monopolizarea electorală a acţiunii, cel puţin nu pe faţă.


Intră acum și în grupul de