Intră acum și în grupul de
“Şcoala de vară 2009 pentru juniori” s-a desfăşurat sub sloganul “dezvoltare personală prin sport” şi a cuprins o serie de activităţi cu caracter cultural şi sportiv, pe bază de voluntariat. Anul acesta, la Şcoala de vară pentru juniori, care s-a încheiat joi cu o expoziţie şi un concurs de role, biciclete şi desene pe asfalt, au participat 115 copii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani.
Expoziţia, produs al acestei ediţii a Şcolii de vară, a fost vernisată joi, începând cu ora 11:30, în zona Kids Land din incinta Iulius Mall Suceava. La vernisaj au participat atât cei mici cât şi formatorii acestora, persoanele care au avut grijă să le insufle copiilor dragostea pentru sport, artă şi muncă în echipă.
După deschiderea expoziţiei, în parcarea Iulius Mall a avut loc un concurs de biciclete, role şi desene pe asfalt, prilej cu care participanţii au putut să îşi demonstreze abilităţile sportive şi creative. Munca şi entuziasmul celor mici a fost răsplătit de organizatori cu tort şi suc.
Potrivit organizatorilor, festivitatea de premiere va avea loc vineri, începând cu ora 12:00, la Liceul cu Program Sportiv Suceava.
“Şcoala de vară 2009 pentru juniori” a fost organizată de Asociaţia Educatorilor Suceveni, Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Direcţia Judeţeană pentru Sport Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall Suceava. Alături de aceştia, în organizare au fost implicate foarte multe sectoare de activitate: Clubul Sportiv Municipal Suceava, Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru toţi”, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Casa Corpului Didactic “ G. Tofan “ Suceava, ISE Bucureşti, CPECA Suceava, Primaria Suceava, ANITP Suceava, Organizaţia “Salvaţi Copiii” filiala Suceava, IPJ Suceava – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Peace Corps România.
Intră acum și în grupul de