Concurs naţional de Judo, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

În perioada 4-6 septembrie 2009, Clubul sportiv NORD ARENA organizează la Suceava Stagiul de formare şi perfecţionare a arbitrilor de JUDO din zona Moldovei, prilej cu care, duminică, 6 septembrie, va fi organizată o competiţie de JUDO, prima de acest gen după 25 de ani în Suceava, numită CUPA „Mihai Alexandroae”. Competiţia va avea loc la Iulius Mall Suceava, la etaj, în zona FoodCourt, începând cu ora 10:00, şi are ca principal scop evaluarea practică a arbitrilor la finalul acestui stagiu de perfecţionare şi în acelaşi timp o promovare a acestui sport în municipiul Suceava pentru a atrage cât mai mulţi judoka în DOJO – sala de antrenament.

La acest stagiu vor fi prezenţi invitaţi de marcă din domeniu:

– Mihai Alexandroae – primul antrenor de Judo din Suceava; – Gheorghe Vasilaş – fost arbitru FRJ şi primul sportiv al d-lui Alexandroaie; – Florentin Marinescu – preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale; – Florin Lascău – Secretarul general al Federaţiei Române de Judo; – Constantin Savu – secretar adjunct al FR JUDO; – Ioana Babiuc – arbitru Internaţional, sef arbitri zona Moldova; – Mălăiescu Ion – arbitru naţional, lector FRJ; – Mircea Cârcioiu – arbitru naţional, lector FRJ; – Marcel Popa – observator federal; – Nicolae Marinescu – antrenor federal.

Conform organizatorilor, programul Stagiului de formare şi perfecţionare a arbitrilor de JUDO din zona Moldovei este:

04.09.2009- 16:00 – 20:00 – Aspecte practice pe tatami (sala de sport);
05.09.2009- 08:30 – 12:30 – Discuţii despre regulament + Testări;
16:00 – 19:30 – Vizionare video – CD Seminar UEJ – Chişinău;
20:00 – 23:00 – Masă festivă.
06.09.2009 08:30 – 10:00 – Rezultate teste;
10:00 – 16:00 – Competiţie judo U15,U17 şi test pract arbitri/Iulius Mall;
16:00 – Închiderea stagiului.

Programul detaliat pentru competiţia de duminică:

10:00 – 11:00 – verificarea documentelor, cântarul sportivilor, şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi;

11:30 – începerea competiţiei;

Organizatorii estimează prezenţa a peste 100 de sportivi din: Iaşi, Focşani, Gura Humorului, Bistriţa, Roman, Suceava.
În ziua competiţiei vor fi invitaţi pionieri ai Judo-ului sucevean, foşti judoka care au adus gloria Judo-ului în Suceava în anii din urmă, pentru a reitera o competiţie a celor mai buni: Airinei Mihai, Radu Pînzaru, Marcel Mustea, Tiberiu Baia, Airinei Dinu, Cazac Florin, Gheaţău Cristian, Dominte Călin, Mînecan Florin.


Intră acum și în grupul de