“Cuba”, expoziţie de fotografie găzduită de Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Sucevenii pasionaţi de fotografie au ocazia să vizioneze, în perioada 11-17 septembrie, o expoziţie de excepţie, „Cuba”, la Iulius Mall Suceava, în zona FoodCourt. Expoziţia cuprinde o colecţie de fotografii reunite în volumul de călătorie cu acelaşi nume, apărut în acest an la Editura Heliopolis.

Apărut recent, în cadrul colecţiei “Lumea în 300 de fotografii”, volumul „Cuba” – text: Ancuţa Abrudan, foto: Sandu Cutureală, îşi propune, după cum subliniază autorii, să descopere Cuba reală, cea dincolo de plantul agenţiei de turism, insula lui Fidel Castro, (…) imagini inedite şi povestiri necosmetizate despre oameni şi locuri. Fotografiile ilustrează clar exotismul, dar şi foametea, opresiunea şi, nu în ultimul rând, bucuria de a trăi.

Evenimentul, sprijinit de Tipografia Aktis, Bad Dog, Editura Heliopolis şi 300 PHOTO, se înscrie în seria de caravane expo marca IuliusMall, deoarece fotografiile au mai fost prezentate, în lunile iulie şi august, la Iulius Mall Cluj şi IuliusMall Timişoara, unde evenimentul a fost dublat de lansarea volumului cu acelaşi nume. Din motive obiective, expoziţia găzduită de Iulius Mall Suceava nu va beneficia de vernisaj, autorii neputând fi prezenţi la eveniment. După data de 17 septembrie, expoziţia va poposi la Iulius Mall Iaşi.


Intră acum și în grupul de