Intră acum și în grupul de
- 61,1% dintre prestatorii de servicii și produse turistice din Țara Dornelor intenționează să reia activitatea de îndată ce va fi posibil
- Mai bine de jumătate dintre cei chestionați susțin că după ridicarea restricțiilor de călătorie pot relua activitatea fără nicio problemă
- Peste 90% dintre respondenți sunt categorici în favoarea adoptării unor măsuri suplimentare de igienă odată cu reluarea activității turistice.
În perioada 4-10 mai a.c, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD), în colaborare cu Asociația de Ecoturism din România (AER), a realizat un studiu pe tema: „Cum se pregătește industria turistică locală din Țara Dornelor pentru reîntâlnirea cu oaspeții?”.
Studiul a fost realizat pe baza unui sondaj de opinie transmis online către prestatori de servicii și produse turistice din destinația de ecoturism Țara Dornelor, care cuprinde nouă comune și municipiul Vatra Dornei. În intervalul menționat, la nivelul întregii destinații, s-a înregistrat un număr de 46 de respondenți, dintre care 20 fac parte din rețeaua de ecoturism a Țării Dornelor. Scopul acestuia a fost de a identifica nevoile și așteptările întreprinzătorilor din turismul local, care reprezintă o bună parte din afacerile zonei.
Nevoia studiului a apărut ca urmare a gradului ridicat de incertitudine privind reluarea activității economice și implicit a celei turistice în contextul epidemiei de #COVID19. Deși la momentul colectării datelor se cunoștea faptul că începând cu data de 15 mai starea de urgență nu va mai fi prelungită și o parte dintre restricții vor fi ridicate, nu există încă un set clar de măsuri de siguranță sanitară specifice diferitelor tipuri de servicii din turism.
Cele mai importante date ale studiului relevă următoarele aspecte:
• Pe perioada stării de urgență, peste 50% dintre întreprinzătorii din turismul local au realizat renovări și amenajări exterioare, în spațiile de relaxare și în cele de joacă pentru copii. 22,2% dintre aceștia au pregătit pachete și oferte speciale, în timp ce doar 10% au realizat campanii de comunicare online. Ghizii turistici locali declară într-un procent de 3,7% că, în această perioadă, au parcurs traseele turistice pentru drumeție.
• Mai bine de jumătate (51,2%) dintre cei chestionați susțin că după ridicarea restricțiilor de călătorie pot relua activitatea fără nicio problemă, în timp ce 40% dintre aceștia manifestă o anumită prudență declarând că vor relua activitatea doar numai în anumite condiții, cu selectarea atentă a clientelei și evitarea aglomerării unității de cazare. 8,8% dintre respondenți, în special cei care locuiesc împreună cu familia în unitatea de cazare, spun că o să le fie teamă de contaminare și o să mai aștepte până să reînceapă să primească turiști.
• Majoritatea respondenților (61,1%) intenționează să reia activitatea de îndată ce va fi posibil. Această categorie asociază acest moment cu data de 15 mai, când se încheie oficial starea de urgență și se așteaptă anumite măsuri de relaxare, inclusiv pentru deplasările în scop turistic. Un alt procent semnificativ dintre respondenți (26,3%) consideră luna iulie ca perioadă de referință pentru reluarea activității.
• Peste 90% dintre respondenți sunt categorici în favoarea adoptării unor măsuri suplimentare de igienă odată cu reluarea activității turistice. Ba mai mult, managerul destinației care a discutat și telefonic cu membrii rețelei ecoturistice locale ne spune că “mulți dintre administratorii de pensiuni declară că și-au pregătit deja dozatoare cu dezinfectant, clor pentru covoarele de la intrarea în încăpere, și, chiar, măști și mănuși pentru oaspeții cazați în acea unitate. Acest lucru ne indică gradul ridicat de responsabilitate și faptul că sunt conștienți că au rol foarte important în ceea ce privește siguranța turiștilor și a comunității din care fac parte.”
• Peste 70% dintre cei chestionați spun că pe perioada stării de urgență nu a existat o comunicare cu autoritățile sanitare, în timp ce restul de 30% evaluează la un nivel mediu comunicarea cu acestea, existând și un procent de 7,4% care declară că a primit informări punctuale cu privire la măsurile de siguranță sanitară. Cel mai probabil aici se regăsesc unitățile care au asigurat servicii de catering sau au funcționat ca centre de carantină.
• Peste 80% dintre respondenții agreează ideea că Țara Dornelor poate fi promovată ca o destinație sigură de vacanță, care nu înregistrează până la această dată cazuri majore de îmbolnăviri, și sunt de părere că există un avantaj în faptul că ne putem promova ca destinație de ecoturism, cu accent pe experiențele în natură.
• Printre principalele temeri legate de reluarea activității turistice se numără: lipsa turiștilor; pericolul legat de infectarea cu COVID-19; lipsa măsurilor clare de reglementare a activității turistice venite din partea autorităților; teama că turiștii vor ocoli Țara Dornelor din cauza asocierii cu județul Suceava (orașul Suceava fiind considerat focar de infecție); dificultățile financiare generate de pandemie care nu le vor mai permite oamenilor să călătorească; teama că odată ridicate restricțiile turiștii nu vor ține cont de anumite măsuri de siguranță; nerezolvarea situațiilor dintre turiștii care și-au achitat deja vacanțele și agențiile care au încasat comisioanele de rezervare – pagube de ambele părți; reținerea turiștilor de a merge în hoteluri/pensiuni cu multe locuri de cazare; problema redeschiderii “șchioape” a serviciilor HoReCa – facilități de cazare, dar nu și de alimentație.
Intră acum și în grupul de