Muzeul Național al Bucovinei a premiat lucrările copiilor participanți la concursul ”Vis de copil în casa bunicilor” 2020


Intră acum și în grupul de

Cea de a 24-a ediție a concursului „Vis de copil în casa bunicilor” organizat de Muzeul Național al Bucovinei a luat sfârșit, iar Muzeul a anunțat câștigătorii.

Ediția din acest an a avut loc online, de aceea numărul participanților a crescut exponențial.

Potrivit unui comunicat al muzeului, tema propusă pentru acest an a fost: „…bunica, după obiceiul ei, ne-a dat cojocul și cămașa jos, a pus un blid cu mâncare… ne-a culcat lângă cuptor și ne-a învălit cu țolul“ (Ion Creangă – Amintiri din copilărie).

Dacă până în acest an, concursul se adresa exclusiv copiilor din județul Suceava, aducerea concursului în spațiul on-line a făcut ca participarea să ”explodeze” la nivel național și chiar să atragă și copii din Republica Moldova, menționează sursa citată.

Astfel, Muzeul Bucovinei a primit 131 de desene de la copii din toate colțurile țării și din Republica Moldova. Mai exact, este vorba de Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, București, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Vaslui, Vrancea, Republica Moldova, și, bineînțeles, Suceava – cu desene trimise de copii de la 15 școli din localități ale județului.

Premiile acordate au fost postate în ordine alfabetică, pe județe, pe contul de facebook Muzeul Satului Bucovinean – pagina oficială, acolo unde a fost lansat concursul și unde pot fi admirate și desenele copiilor.


Intră acum și în grupul de