S-au deschis inca doua magazine in incinta Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Samsonite, lider mondial în soluţii inovatoare pentru transportul bagajelor, a mai deschis o locaţie în România, la parterul Iulius Mall Suceava. Amplasată la parter în centrul comercial, reprezentanţa celebrului brand american oferă un sortiment larg de produse de călătorie, în variate forme, mărimi şi culori.

Abilitatea designerilor Samsonite de a se adapta permanent nevoii de schimbare, dar şi noilor cerinţe ale persoanelor care voiajează frecvent, au transformat această marcă într-o autoritate incontestabilă în domeniu.

„Viaţa este ca o călătorie” este deviza Samsonite, brand care reuşeşte de aproape un secol să facă plăcută orice deplasare pe distanţe mari. De-a lungul ultimilor ani, Samsonite a lansat şi branduri care se adresează numeroaselor segmente ale pieţii, de fiecare dată produsele fiind sub semnul calităţii, între care Samsonite Black Label, Lacoste (genţi), Timberland, American Tourister şi Lark. Seturi complete de genţi de voiaj, dar şi variate sortimente până la cele de dimensiuni reduse, toate cu design inedit şi din materiale de ultim moment, se găsesc în cele patru locaţii Iulius Mall, la Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi şi Suceava.

Tot la parter în Iulius Mall Suceava s-a deschis, recent, farmacia Centrofarm. Cu o suprafaţă de 230 mp şi o investiţie de peste 150.000 euro, farmacia este cea de-a treia deschisă în Suceava şi a 61-a la nivel naţional.
Clienţii Iulius Mall Suceava sunt aşteptaţi la Centrofarm cu oferte speciale şi reduceri, iar pentru fidelizare există cardul Centrofarm, un instrument cu care clienţii primesc o reducere de 10% prin acumulare de puncte la toate produsele cosmetice achiziţionate.

Pentru clienţii ceva mai pretenţioşi, Centrofarm pune la dispoziţie produsele dermatotextile „Lytess” şi produsele pentru nutriţie sportivă „Gold Nutrition”, game comercializate în exclusivitate.


Intră acum și în grupul de