Simpozionul național cu participare internațională „Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc” organizat de Biblioteca USV, se va desfășura online


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Asociația Bibliotecarilor din România (ABR) – Filiala Suceava, având ca parteneri Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava și Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT), organizează cea de-a IV-a ediție a Simpozionului național cu participare internațională Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”.

Această nouă ediție a Simpozionului internațional, dedicat Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor și Zilei Bibliotecarului în România, se dorește a fi un spațiu al dialogului aflat sub semnul DIVERSITĂȚII, bazat pe un potențial cultural și intelectual puternic, aflat în așteptarea descoperirii și a valorizării sale în instituția numită Bibliotecă.

În condiţiile speciale create ca urmare a pandemiei SARS-CoV2, acest simpozion tradiţional se va organiza online, pe 16 iulie 2020, începând cu ora 9:00.

Manifestarea include participarea unui număr de peste 50 de invitați din universități, școli, biblioteci publice din țară și străinătate (Republica Moldova, Ucraina, Franța, Italia).

Printre temele supuse dezbaterii acestei ediții a Simpozionului dedicat diversității culturale în spațiul românesc menționăm: Biblioteca universitară și actualitatea funcționării ei – Ardeleanu Sanda-Maria; Budui Anișoara; Cobzaru Liliana;  Emigrația la muncă ieri și azi – Nihil nove sub sole – Mixich Rodica; Tezaurul de carte rară și documente de arhivă al comunităților germană și armeană din Bucovina istorică – studiu de caz – Derla Corina; Biblioteca Multiculturală – Viitorul Prezent – Zanet Elena; Valorizarea colecţiilor de bibliotecă: prolegomene la un studiu bibliografic al presei agricole româneşti din secolul al XIX-lea – Bitere Sanda Beatrice; Activitatea bibliotecii şcolare în Societatea digitală – Andrei Avasiloaie Lăcrămioara; Valorificarea în plan educativ a proiectelor de lectură – Popa Iuliana; – Tehnologiile moderne între prezent şi viitor – Ţuca Mariana Silvia; Cartea în era digitală – Ciurea Anghel Mihaela Lorelai; Promovarea proiectelor culturale în centrul de documentare şi informare – Boicu Mattyllena; De la biblioteca clasică la biblioteca naturii – Ungureanu Nicoleta Alexandra ș.a.

Lucrările Simpozionului organizat de Biblioteca USV vor fi publicate într-un volum științific. Menționăm că evenimentul beneficiază de finanțare, prin Ministerul Educației și Cercetării, pentru susținerea manifestărilor științifice.


Intră acum și în grupul de