Intră acum și în grupul de
Seria filmelor germane de calitate din cadrul proiectului “Serile filmului german” iniţiat de Biroul Informaţional al Regiunii Schwaben continuă cu producţia cinematografică „Das Boot” ( Submarinul) în regia lui Wolfgang Petersen, care poate fi vizionată luni, 9 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Casa Prieteniei din Suceava, situată lângă Muzeul de Ştiinte ale Naturii.
Filmul este o adaptare a romanului cu acelaşi titlu de Lothar-Günther Buchheim şi, datorită realismului, este considerat unul din cele mai reuşite filme despre submarine. Cu un număr de 5,8 milioane de spectatori în Germania, filmul „Das Boot” face parte din categoria celor mai de succes zece filme germane.
Este anul 1941, iar flota germană de submarine este angajată în aşa numitul “Război al Atlanticului” pentru a distruge flota engleză. Britanicii au însă escorte din clasa distrugătoare mult mai puternice şi drept urmare submarinele germane încep să sufere pierderi. Filmul este povestea unui echipaj de pe un asemenea submarin, axându-se pe profesionalismul menţinut de aceştia în încercarea de a îndeplini misiuni imposibile, în tot acest timp făcând eforturi să înţeleagă şi totodată să se supună ideologiei guvernului sub care servesc.
Aşadar este vorba despre o misiune de patrulare a unui submarin german în timpul celui de al II-lea razboi mondial. Acest film reprezintă o privire detaliată în lumea claustrofobă şi terifiantă a echipajelor submarinelor germane care vânează vapoare de sub apă. Este un amestec dintre lupta pentru supravieţuire, mister, extaz şi agonie, durere, iluzii şi deziluzii precum şi hazardul care pune capăt aventurii.
Filmul urmăreşte reacţiile oamenilor în condiţii extreme, frustrările războiului şi ironia sorţii.
Intrarea la film este liberă!
Intră acum și în grupul de