Intră acum și în grupul de
Colecţionarii şi iubitorii de obiecte, cărora trecerea vremii le-a sporit valoarea, sunt aşteptaţi la Iulius Mall Suceava, sâmbătă şi duminică, 7 – 8 noiembrie a.c., la o nouă ediţie a Târgului Colecţionarilor.
Asociaţia Filateliştilor Suceava şi Societatea de Numismatică au invitat să expună numeroşi pasionaţi din străinătate, Moldova şi din Transilvania.
Zeci de colecţionari deveniţi nu doar expozanţi, ci şi negustori, propun clienţilor Iulius Mall Suceava o întoarcere în vremurile apuse, mai timpuriu de secolul XIX.
Astfel de întâlniri reprezintă pentru mulţi dintre colecţionari un bun prilej să facă schimb de obiecte pe care le-au colecţionat de-a lungul anilor.
Şi de această dată, expozanţii vor oferi clienţilor Iulius Mall o gamă variată de obiecte înnobilate de patina timpului, pornind de la vase decorative, ceasuri, bijuterii, fotografii, albume, mărci poştale şi elemente de numismatică, până la tablouri, patefoane, ustensile, candelabre sau piese de mobilier masiv, unele în stil baroc.
Târgul Colecţionarilor, care se va desfăşura la parterul centrului comercial, în zona Kidsland, este deja un eveniment cu tradiţie în Iulius Mall Suceava.
Intră acum și în grupul de