Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava dă startul stagiunii 2020-2021: Se anunță a fi o stagiune surprinzătoare, în care cuvântul de ordine va fi reinventarea


Intră acum și în grupul de

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță că debutul Stagiunii 2020-2021 are loc astăzi, în data de 15 septembrie.

Potrivit Teatrului sucevean, 2020-2021 se anunță a fi o stagiune surprinzătoare, în care cuvântul de ordine va fi reinventarea. „Ne-a fost dor de reîntâlnirea cu publicul nostru în sălile de spectacol. Așteptăm cu nerăbdare momentul în care ne vom revedea la teatru, sub același acoperiș. Este adevărat că lucrurile nu vor arăta la fel ca în vremurile bune, când sălile păreau neîncăpătoare, însă, cu siguranță, fiecare etapă din viața unui teatru are farmecul ei,” a precizat sursa citată.

„Până atunci când vom redeschide efectiv porțile sălii de spectacol, noi suntem pe baricade stabilind reguli și măsuri, cu ruleta la îndemână, măsurând distanțe, calculând și socotind cum este mai bine de procedat pentru siguranța spectatorilor, actorilor, a tuturor celor implicați în desfășurarea unui eveniment artistic”, arată sursa citată.

Sursa citată asigură publicul sucevean că depune toate eforturile pentru crearea unui climat corespunzător desfășurării activității, pentru ca toate regulile ce trebuie respectate pentru împiedicarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2 să vă aducă un sentiment de siguranță.

„Până atunci, vă așteptăm cu drag, la teatru în aer liber, așa cum ne-am obișnuit deja!”, a mai menționat Teatrul sucevean.


Intră acum și în grupul de