Spectacolul „Noaptea arabă”, noua producție a Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, își va avea premiera în luna noiembrie


Intră acum și în grupul de

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava a anunțat, în data de 23 octombrie, că spectacolul „Noaptea arabă” de Roland Schimmelpfennig își va avea premiera în luna noiembrie.

Cel mai nou proiect al teatrului sucevean – „Noaptea arabă” este realizat de regizorul Zalán Zakariás, pornind de la spectacolul lectură cu același titlu pe care spectatorii suceveni au avut ocazia să-l urmărească, în luna septembrie, în curtea interioară a Hanului Domnesc.

Despre celebra „Noaptea arabă” a lui Schimmelpfennig, ne povestește regizorul spectacolului, Zalán Zakariás: „Cum este o noapte arabă? E aprinsă, picantă și aventuroasă, cel puțin așa ne-au învățat basmele din O mie și una de nopți.

Noaptea arabă a lui Schimmelpfenning însă, se petrece departe de nopțile Orientului, sub stelele unui cartier dintr-un oraș mic, în Germania, despre care am putea spune multe lucruri, în afară de picant și fierbinte.

Aventuros poate că este, undeva pe tărâmul imaginației, caracteristic stilului dramaturgului german, cu povești fragmentate, întrerupte temporal.

Textul este construit ca un vis, unde la suprafață, nimic neobișnuit nu se întâmplă, vedem oameni modești, care populează un bloc de locuințe cu șapte etaje din Germania și care ne povestesc… Ne povestesc despre singurătate, vise, despre dragoste, despre nevoia de comunicare introducându-ne treptat în lumea fanteziei, unde destinele lor se întâlnesc.

Textul dramatic se contopește cu epicul, dramaticul și poeticul fiind elemente esențiale ce caracterizează „Noaptea arabă” a lui Schimmelpfenning – unul dintre cele mai importante texte ale teatrului post dramatic, care povestește astfel, într-un limbaj unic, fără forme tradiționale.”

Zalán Zakariás a colaborat cu teatrul sucevean și în cadrul altor proiecte: „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” de Federico García Lorca, a cărui premieră a avut loc în luna iulie a acestui an și spectacolul-lectură „Procesul comunismului prin teatru” – desfășurat anul trecut, în luna decembrie, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în România. În perioada 2017 – 2019, Zalán Zakariás a fost Director artistic la Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, iar în prezent este angajat ca regizor la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe.

Roland Schimmelpfennig, născut la Göttingen în 1967, este regizor de teatru și unul dintre cei mai productivi dramaturgi contemporani de limbă germană. A lucrat ca jurnalist şi autor independent în Instanbul şi a studiat regia la Otto-Falckenberg-Schule din München. A colaborat cu celebrul regizor Thomas Ostermeier – director al Teatrului Schaubuhne din Berlin – una dintre cele mai impunătoare scene ale teatrului european. Ca dramaturg şi autor a lucrat la Wiener Burgtheater – teatrul național austriac din Viena, unul dintre cele mai importante teatre de limbă germană din lume.

În 2001, faimoasa Noaptea arabă este pusă în scenă la Staatstheater din Stuttgart, apoi în numeroase alte teatre din Berlin, Frankfurt, Hamburg și Viena. Textul său, Dragonul de Aur, pe care l-a montat și el, a câștigat Premiul de dramaturgie al festivalului de texte noi de la Mülheim pentru cea mai bună piesă, în anul 2010 și a fost votată piesa anului în sondajul criticilor efectuat de prestigioasa revistă de teatru-Theater heute.

Noaptea arabă, textul renumitului dramaturg este tradus în limba română de Victor Scoradeț.

Traducător, critic de teatru, mediator cultural, Victor Scoradeţ este o personalitate importantă a lumii teatrale din România. După absolvirea studiilor de limba germană la Universitatea din Bucureşti a lucrat ca profesor de limba germană şi engleză, după care şi-a început activitatea de redactor la ziarul „Neuer Weg“. În perioada 1996 – 2000 a fost director al secţiei de „Programe & Proiecte“ în cadrul UNITER.

Începând cu anul 2001 Victor Scoradeţ traduce anual, din însărcinarea Institutului Goethe, trei piese de teatru din limba germană în limba română şi depune eforturi ca acestea să fie puse în scenă.

A tradus în limba română autori ca Georg Büchner, Arthur Schnitzler, Peter Weiss, Bertolt Brecht Marius von Mayenburg, Roland Schimmelpfennig, Thomas Jonigksau Dea Loher.

În cadrul galei UNITER din 1993 Victor Scoradeț a fost distins cu Premiul pentru critică de teatru.

Echipa de producție a spectacolului „Noaptea arabă”, montat la Suceava este formată din:

Regia artistică: Zalán Zakariás

Autor: Roland Schimmelpfennig

Traducere: Victor Scoradeț                                                                 

Scenografie: Sebastian Rațiu

Regia tehnică: Cătălin Rodenciuc

Distribuția: Răzvan Bănuț, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței

Respectarea condițiilor de distanțare socială impuse de reglementările în vigoare și purtarea măștii sunt obligatorii!


Intră acum și în grupul de