Intră acum și în grupul de
De Ziua Unirii Principatelor Române, sucevenii au avut parte de un spectacol de muzică şi dans, care a îmbinat muzica uşoară cu folclorul, tradiţia cu modernitatea, spectacolul făcând parte din programul Festivalului Naţional Multicultural “De dragoste, de neam, de ţară”, organizat de Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria Suceava şi, bineînţeles, Casa de Cultură din Suceava.
Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava a fost plină, în ciuda gerului de afară, sucevenii dovedind pe această cale că apreciază acest gen de manifestări artistice.
Invitaţii speciali ai evenimentului au fost Margareta Clipa, Silvia Ene, Vasilica Tătaru Năstase şi Laura Haidău, iar festivalul a fost prezentat de Laura Haidău şi Nicu Pîrvu.
La invitaţia directorului Casei de Cultură din Suceava, Rodica Brânză, pe scenă a urcat pentru câteva minute şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, care i-a salutat aşa cum obişnuieşte pe suceveni şi i-a invitat ca în jurul orelor 19:30 să joace alături de el, pe esplanada Casei de Cultură, o horă a Unirii, pentru a cinsti “această zi specială”.
Tot edilul Sucevei a anunţat că după încheierea horei Unirii, cerul oraşului va fi luminat de un superb foc de artificii. Discursul acestuia s-a încheiat cu urările “Să trăiască România! Să trăiască Suceava!”, acestea fiind rostite după ce a dat citire unor date referitoare la semnificaţia zilei de 24 ianuarie.
Cei care au participat la această primă ediţie a festivalului i-au putut urmări în prima parte pe câţiva dintre cei mai talentaţi copii şi tineri care au reprezentat Casele de Cultură din mai multe oraşe şi judeţe, printre care se numără: Suceava, Piatra Neamţ, Focşani, Botoşani, Galaţi, Roman, Oneşti, Bârlad, Iaşi. Aceştia au cântat şi au dansat exemplar, spre admiraţia publicului prezent.
Partea a doua a spectacolului a fost dedicată folclorului iar pe scenă au urcat ansambluri folclorice din diferite judeţe şi unii dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară. Sucevenii i-au ascultat pe soliştii Margareta Clipa, Silvia Ene, Vasilica Tătaru Năstase şi Laura Haidău. Regia a fost semnată de Ciprian Manta şi Valentin Rău şi scenografia de Mircea Puşcaşu.
Seara s-a încheiat cu Hora Unirii, condusă de primarul Ion Lungu şi cu un frumos foc de artificii.
Intră acum și în grupul de