Intră acum și în grupul de
Până de Sfântul Valentin, sucevenii pot câştiga mii de premii instant, un dormitor Kalenda, un sejur romantic la munte, vor trece prin probe amuzante pentru amorezi şi se vor bucura de un superconcert SIMPLU.
Din 5 februarie şi până de Sfântul Valentin, Iulius Mall Suceava transformă cumpărăturile în dragoste. Peste 3.000 de premii instant vor fi acordate din toată inima la cumpărături de minim 70 lei. “Zilnic, eşti răsplătit cu bijuterii din aur şi argint, telefoane mobile, produse cosmetice, răcoritoare şi torturi de ciocolată, iar pe 14 februarie poţi câştiga mobilă pentru un dormitor romantic Kalenda. Garantat, toate taloanele răzuibile sunt câştigătoare!”, spun reprezentanţii mall-ului sucevean.
La Iulius Mall Suceava poţi să cumperi şi să te distrezi în acelaşi timp. Maratonul Dragostei se desfăşoară până pe 14 februarie. “Aleargă cât te ţin picioarele pentru iubirea ta şi câştigă premii pe bandă”. Lângă fântâna arteziană de la parterul Iulius Mall, în fiecare seară până în ziua Sfântului Valentin, se aleargă pe una dintre cele două benzi, între orele 16 şi 20. Din kilometru în kilometru “sportivii” sunt răsplătiţi cu premii tentante: energizante, cutii cu bomboane de ciocolată, sesiuni de make-up şi de hairstyling sau o cină romantică la restaurant. Doar recordmenii zilei intră în cursa din 14 februarie pentru o escapadă romantică la munte.
Duminică, trupa SIMPLU va încânta amorezii veniţi la Iulius Mall Suceava chiar de ziua lor. Superconcertul începe la ora 19, pe scena de lângă food court-ul Almondo, unde va avea loc şi o prezentare de modă a magazinelor din centrul comercial.
Tot în ziua în care săgeata lui Cupidon ajunge la ţintă, pe 14 februarie, de la ora 12, îndrăgostiţii trebuie să facă 5 paşi la Iulius Mall Suceava pentru a se căsători… numai pentru o zi!. Cuplurile vor trece prin probe inedite şi amuzante.
Primul pas: Cupidon. La parterul centrului comercial, lângă Auchan, se va desfăşura cea mai importantă dovadă a iubirii pe care v-o purtaţi: să îngrijiţi un bebeluş! Nici gând să plângă dacă este legănat… cu dragoste!
Pasul următor: Porumbeii. Pentru că dragostea îţi dă aripi, nimic nu poate fi mai frumos decât să demonstrezi afecţiunea ţinându-ţi în braţe iubita minute în şir, la parter, lângă KidsLand.
Al treilea pas: Inimioarele. La etaj, lângă Strikers, trebuie să îţi săruţi iubita… numai dacă o recunoşti! Un adevărat Romeo îşi va recunoaşte Julieta dintr-o mie! Chiar şi legat la ochi…
Pasul patru: Soacra. Mama iubitei tale trebuie să se asigure că puteţi face faţă la treburile gospodăriei. Gătitul şi micile reparaţii ale casei sunt provocările soacrei pentru a verifica dacă sunteţi un cuplu adevărat! Testele se ţin la etaj, lângă McDonald’s.
Felicitări! Inima încă vibrează puternic şi aţi făcut dovada dragostei voastre adevărate. Aşa că vă puteţi căsători, însă nu înainte de a răspunde corect la întrebarea… primarului! Mergeţi la Starea Civilă, la parter, lângă Centrul Info, unde veţi primi daruri şi veţi deveni soţi… pentru o zi.”
Încă de vineri, Iulius Mall îşi aşteaptă clienţii la cel mai distractiv şi bogat în premii Maraton al Dragostei. Înscrierile au început deja la Centrul Info, iar detalii se găsesc şi pe www.iuliusmall.com. Magazinele Auchan şi Bricostore nu participă la această campanie.
Intră acum și în grupul de