Concurs de desene, colaje, fotografii și eseuri la Muzeul de Științele Naturii din Suceava despre rolul și importanța pădurii: PĂDUREA VERDE – PĂDUREA NEAGRĂ


Intră acum și în grupul de

Muzeul de Șiințele Naturii anunță că și în acest an în perioada 15 martie – 15 aprilie organizează  activităţi care au în prim plan evidenţierea rolului şi importanţei pădurii în menţinerea echilibrului în natură, marcăm LUNA PĂDURII.

Astfel, la Muzeul de Ştiinţele Naturii începe proiectul de educaţie muzeală Pădurea verde – Pădurea neagră, în cadrul căruia se vor realiza desene, colaje, fotografii, și eseuri, tema centrală fiind pădurea verde ori pădurea neagră.

Sursa citată precizează că în acest proiect conceptul de pădure verde se referă la pădurea veselă, plină de vegetaţie, de plante şi animale, în care respiri aer curat, iar cel de pădure neagră, pădurea defrişată, plină de gunoaie, în care copacii sunt atacaţi de boli.

„Invităm copiii să deseneze, să coloreze sau să facă colaje cu tema pădurii vesele sau triste, așa cum și-o imaginează fiecare. Pentru cei care iubesc fotografia, ne pot trimite imagini surprinse cu pădurea verde sau cu cea pe care omul a distrus-o, a făcut focul şi a lăsat gunoaie. Pentru cei care iubesc scrisul, pot trimite un scurt eseu în care să ne povestească cum își doresc să arate pădurea”, precizează organizatorii.

Toate creațiile și gândurile pot fi trimise în perioada 1-15 martie 2021, la standul Muzeului de Științele Naturii, pe messenger-ul paginii de facebook sau pe adresa de mail [email protected].

Desenele și poveștile voastre vor fi expuse într-o expoziţie – concurs, în perioada 15 martie – 15 aprilie 2021, iar vizitatorii vor fi cei care vor vota cel mai bun desen, cea mai bună fotografie şi cel mai bun eseu.

Câștigătorii vor fi anunțati pe pagina de facebook a Muzeului de Științele Naturii Suceava.

Totodată, instituția muzeală anunță că poate încheia parteneriate de colaborare cu cadrele didactice care doresc să organizeze lecţii on line pe tema pădurii sau să participe cu lucrări ale copiilor.


Intră acum și în grupul de