Cadouri handmade și ateliere de creație cu temă specială de Ziua Mamei, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Luna martie este despre primăvară, mărțișoare, ghiocei și despre ea. Iulius Mall Suceava te așteaptă cu propuneri de cadouri unicat pentru ea, create de artizani. Ziua Mamei se apropie cu pași repezi, iar la atelierele de creație copiii vor pregăti un dar special.

Ești în căutarea cadoului perfect pentru ea? Ți-am pregătit o zonă specială la etajul Iulius Mall Suceava, unde 10 artiști te așteaptă, până duminică, 7 martie 2021, cu articole handmade, create special pentru a fi oferite în dar. Cerceii realizați manual, cu multă atenție la detalii, pot fi cadoul perfect pe care să îl oferi celei dragi de Ziua Mondială a Femeii. Dacă acasă ai și o mică balerină, la Iulius Mall găsești tutu-uri și fustițe speciale pentru viitoarele dansatoare, dar și coronițe pentru prințese. Pentru a le face fericite pe femeile din viața ta, artiștii îți propun și seturi speciale de tipul mamă-fiică.

Copiii sunt așteptați sâmbătă, 6 martie, la atelierele de creație, unde vor realiza împreună cu specialiștii de la Creative & Deco o surpriză pentru mămici. Pregătiți cu bună dispoziție, idei năzdrăvane și multă energie, cei mici se vor întâlni în zona Kids din Iulius Mall Suceava și vor decora o ramă foto. Prima grupă va începe de la ora 14.00, iar cea de-a doua de la ora 15.00. Materialele sunt oferite de Iulius Mall, iar mărțișorul pregătit de micii artiști poate fi luat acasă și oferit cadou mamei, de 8 martie. Accesul la atelierele de creație este gratuit, iar intrarea se face pe bază de invitație, care poate fi obținută de la Centrul Info. Numărul de participanți este limitat, pentru a se menține distanțarea fizică.


Intră acum și în grupul de