Intră acum și în grupul de
În perioada 10-16 Mai 2021, Asociația Institutul Bucovina, alături de alte organizații ale societății civile, instituții publice, autorități publice, unități de învățământ, și grupuri de inițiativă din România, sărbătoresc Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV), printr-o serie de activități care au drept scop promovarea voluntariatului pentru educație, sprijinul bunicilor comunității și lupta împotriva sărăciei.
Săptămâna Voluntariatului reprezintă o inițiativă a ProVobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, care an de an, lansează un apel național pentru identificarea celor mai activi și merituoși promotori ai voluntariatului. Astfel, în urma selecției, Asociația Institutul Bucovina a fost înscrisă în Harta Națională SNV 2021.
Ediția din acest an este una aniversară, marcând o tradiție organizatorică de 20 de ani, în a treia săptămână a lunii Mai, motiv pentru care organizatorii își propun „îmbrățișarea” voluntariatului în toate formele lui, prin acțiuni desfășurate sub tematica „Voluntariat fără limite”. Potrivit Centrului Național de Resurse pentru Voluntariat, SNV se definește ca un concept de „mobilizare sincronă”, „oportunitate de a testa voluntariatul”, „demonstrație și sursă de inspirație pentru schimbare pozitivă în societate”, „oportunitate pentru organizații de a implementa idei de schimbare sau de a celebra public programele lor de voluntariat”, „oglindă a diversității oamenilor”, „cadru public național pentru recunoașterea și aprecierea publică a voluntarilor”, „un eveniment care atrage atenția comunității și mass-mediei către faptele bune din jurul nostru”. Conceptul SNV nu se limitează doar la România, ci are o însemnătate îndelungată și în alte zone precum Canada, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.
Săptămâna aceasta, voluntarii vor desfășura, în cadrul acestei ediții, o serie de activități de promovare a voluntariatului, printre care:
- distribuirea de pachete, printr-o inițiativă de sprijin a bunicilor comunității, către familiile vulnerabile și vârstnicii care locuiesc singuri, în cătunul Țâmpoceni din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa de către reprezentanții organizației și studenții voluntarii de la specializările Asistență Socială și Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare Suceava”;
- desfășurarea unui eveniment online organizat în cadrul Programului ”Promotorii Voluntariatului în România” 2021, derulat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului și care are drept scop promovarea și susținerea voluntariatului, la care vor participa reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, colaborator al Asociației Institutul Bucovina, prin coordonarea anuală a peste 120 de voluntari prin proiectul „VOCSănătate – Voluntari pentru Sănătate”, unde vor prezenta bune practici, alături de reprezentanți ai Instituției Prefectului Județul Suceava și ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava;
- distribuirea unor tablete către școlarii cu posibilități materiale reduse și risc de abandon școlar, achiziționate în cadrul proiectului „EduGreen – Acces la educație prin intermediul energiei verde”, de către voluntari;
- ecologizarea zonelor verzi din Suceava, o acțiune la care vor participa voluntarii Clubului Împreună, alături de membrii Asociației și voluntarii de la specializările Asistență Socială și Comunicare și Relații Publice;
- premierea voluntarilor dedicați, care s-au implicat în sprijinirea activităților desfășurate la nivelul județului Suceava, printre care Cristian Costiuc, reprezentant al Asociației ATA și totodată promotor al drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Intră acum și în grupul de