Bursa-expozitie nationala „Mineralia”, la Muzeul de Stiintele Naturii din Suceava


Intră acum și în grupul de

La Muzeul de Stiinţele Naturii din Suceava va avea loc, în perioada 23-25 aprilie 2010, o bursă-expoziţie naţională, cu vânzare, intitulată „MINERALIA”. Aceasta este organizată de colecţionarii şi pasionaţii de lumea minerală din România.

Bursa se doreşte a fi locul de întâlnire al profesioniştilor şi amatorilor lumii minerale, un loc al schimburilor de idei şi experienţe inedite, un loc al prezentării produselor. Rolul educativ şi cultural al unei astfel de expoziţii nu este uitat, numeroasele exponate prezentate oferind copiilor, elevilor sau studenţilor, o şansă de a descoperi atât de puţin cunoscuta lume minerală.

La parterul Muzeului de Ştiinţele Naturii vor fi prezentate şi oferite spre vânzare publicului o mare diversitate de bijuterii – bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, corali, perle sau chihlimbar – pietre semipreţioase, cristale, colecţii de minerale, eşantioane minerale, minerale şlefuite, geme, fosile, produse ornamentale din piatră.

Publicul din Suceava (pasionaţi, colecţionari amatori, etc.) poate admira şi cumpăra minerale şi obiecte de podoabă:
AGATE (felii şlefuite), GEODE DE AMETIST SAU CITRIN, CRISTALE DE CUARŢ, „FLORI DE MINĂ”, LEMN SILICIFIAT, RODOCROZIT, OPAL AUSTRALIAN, OPAL DE FOC, „OCHI DE TIGRU”, „PIATRA SOARELUI”, LIZARDIT, JAD, LAPIS LAZULI, MALACHIT, ONIX, JASP, ACVAMARIN, CALCEDONIE, TURMALINĂ, RODOCROZIT,TURCOAZ, CORAL, PERLE, etc

Potrivit organizatorilor, pietrele provin din toate colţurile lumii: geode şi cuarţ din Brazilia, cuarţ roz din Madagascar, jad din China sau Canada, turcoaz din America de Nord, agate din Mexic, lapis lazuli din Afganistan, opal din Australia, malachit din Congo, azurit din Maroc, scoici din Noua Zeelandă. Lemn silicifiat, calcedonie, jasp, agat, lizardit sau diverse flori de mină (stibină, calcit, cuarţ, etc.) din România.

La dispoziţia vizitatorilor va fi şi un stand de cărţi, enciclopedii si publicaţii cu teme generale de ştiinţele naturii, ştiinţa mediului, mineralogie, cristale sau arta bijuteriilor din pietre.

Organizatorii sunt convinşi că oraşul Suceava merită să fie inclus în circuitul naţional al oraşelor cu burse-expoziţii de minerale.

Expoziţia va fi deschisă vineri, 23 aprilie, şi poate fi vizitată între orele 10:00 şi 19:00.


Intră acum și în grupul de