Cinema City Suceava se redeschide cu premiere și filme de Oscar


Intră acum și în grupul de

„Nomadland”, „Fast & Furious 9”, „Conjuring 3”, „A Quiet Place 2”, „Black Widow”, „The Suicide Squad” sunt doar câteva dintre mult așteptatele pelicule care vor rula pe marile ecrane din Iulius Mall Suceava. Începând de joi, 27 mai 2021, Cinema City va fi „sub lumina reflectoarelor”, iar sucevenii se pot bucura din nou de experiențe inedite la film! Și cum marile ecrane sunt făcute pentru marile vise, dă PLAY cu volumul la maxim și redescoperă emoția,  acțiunea și poveștile. Cei mici sunt așteptați cu daruri până pe 1 iunie, iar de ziua lor pot viziona avanpremiera Tom și Jerry sau Peter Rabbit: Fugit de acasă.

Atmosfera sălii de cinema, fotoliile confortabile, sunetul de calitate, imaginile 3D, toate revin din această săptămână „acasă”, în Iulius Mall Suceava. Cinema City pornește video-proiectoarele pe 27 mai, dată cu o mare însemnătate în lumea cinefililor autohtoni: se împlinesc 125 de ani de la difuzarea primei proiecții cinematografice în România. Sărbătorește cum se cuvine la Cinema City din Iulius Mall Suceava, unde popcornul este pregătit, sucurile sunt puse la rece, iar surprizele se anunță a fi pe măsura așteptărilor!

La Cinem City din Iulius Mall Suceava poți urmări „Oscarurile” într-o atmosferă de gală, împreună cu alți cinefili. „Nomadland”, câștigător a trei premii Oscar și „Soul”, premiat cu un Oscar pentru cea mai bună animație, dar și alte producții captivante vor rula în prima săptămână de la redeschidere.

Începutul lunii iunie aduce la Cinema City în Iulius Mall Suceava continuarea mult așteptată a peliculei „The Fate of the Furious” din 2017 – „Fast & Furious 9”. Filmele de acțiune „Black Widow” și „The Suicide Squad” vor crește nivelul de adrenalină din sala de cinema, iar thriller-ul „A Quiet Place 2” te va transpune într-un univers post-apocaliptic, unde orice sunet îți va părea cel mai mare dușman. Copiii au și ei parte de premiere, iar „Hotel Transylvania: Transformania” le va aduce zâmbetul pe buze.

Biletele se pun în vânzare astăzi, 26 mai, iar Cinema City din Iulius Mall Suceava face fericită întreaga familie. Astfel, în perioada 27 mai – 1 iunie, fiecare bilet cumpărat pentru cel mic îi aduce un pahar original Trolls sau Wonder Woman, iar de 1 iunie puteți viziona împreună avanpremiera Tom și Jerry, care aduce personajele legendare pe un teren nou și le obligă să facă ceva de neimaginat: să lucreze împreună pentru a se salva sau puteți alege avanpremiera Peter Iepurașul: Fugit de acasă, care promite să îi poarte pe cei mici într-o aventură plină de umor.

Cinema City este prezent în patru proiecte ale companiei IULIUS (Iulius Mall Suceava, Iași, Cluj-Napoca și ansamblul mixed-use Iulius Town Timișoara). Multiplexul din Iulius Mall Suceava este cel mai mare din nordul ţării, operează opt săli de cinema, oferind publicului acces la cele mai noi producții. Intră pe www.cinemacity.ro, descoperă noutățile cinematografice și lasă-te vrăjit de magia filmelor!


Intră acum și în grupul de