Presedintii Republicii Moldova si Romaniei depun coroane de flori la mormantul lui Stefan cel Mare


Intră acum și în grupul de

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, şi preşedintele României, Traian Băsescu, se vor afla, miercuri, în judeţul Suceava, urmând să meargă la Putna unde vor depune coroane de flori la mormântul lui Ştefan cel Mare.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, însoţit de Traian Băsescu, vor ajunge miercuri la prânz în judeţul Suceava şi se vor deplasa la mănăstirea Putna. La acest lăcaş sfânt va avea loc un ceremonial al depunerii coroanelor de flori la mormântul lui Ştefan cel Mare, urmat de un ceremonial militar, cu salutul drapelului şi intonarea imnurilor de stat al R. Moldova şi al României.

Cei doi preşedinţi vor vizita apoi biserica şi muzeul mănăstirii Putna, după care vor avea o întâlnire protocolară cu IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi cu stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec.

Ambii demnitari vor semna şi în Cartea de Onoare a Mănăstirii, după care se vor deplasa spre Iaşi.


Intră acum și în grupul de