Intră acum și în grupul de
Marți, 22 iunie 2021, începând cu ora 19.00, în Auditoriumul Joseph Schmidt al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc un concert susținut de Marc Fichel (voce și pian). Autor, compozitor și interpret francez foarte apreciat în Franța, cu o biografie surprinzătoare, Marc Fichel va fi însoțit pe scenă de Franck Seguy (clarinet, acordeon și percuții), anunță Alianța Franceză Suceava.
Intrarea la concert va fi liberă, în limita locurilor disponibile. Evenimentul face parte dintr-un turneu al artistului francez în România (Iași, Suceava, București), organizat de Institutul Francez. Coorganizatori ai evenimentului la Suceava sunt Alianța Franceză, Casa de Cultură a Studenților și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare”, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei, își propune să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană prin cursurile de limbă franceză și activitățile tematice din cadrul „După-amiezelor francofone” și al proiectului “Francofonia în comunitate”.
În fiecare miercuri, activitățile tematice ale Alianței Franceze pot fi urmărite pe adresa de Facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151, pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.
Intră acum și în grupul de