Intră acum și în grupul de
Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni și Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, organizează un concurs de recitare de poezie pentru elevii români din Regiunea Cernăuți, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Serbarea de la Putna.
Proiectul urmărește marcarea aniversării a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna” (15 august 1871), oferind elevilor de etnie română din Regiunea Cernăuți posibilitatea de a participa la un concurs în care să aibă prilejul de a scoate în evidență expresivitatea limbii române, liantul care i-a unit inclusiv pe participanții din urmă cu 150 de ani de la Marea Serbare de la Sfânta Mănăstire Putna. Elevii vor recita câte un poem sau un fragment de poem, se vor înregistra, iar clipul îl vor trimite spre jurizare la adresa de email a bibliotecii ([email protected]). Se vrea, astfel, marcarea unui moment important din istoria culturală a Bucovinei, conștientizarea și înțelegerea acestuia. Prin urmare, se dorește stimularea creativității elevilor, precum și descoperirea unor talente autentice. Perioada de desfășurare a proiectului este 21 iunie – 31 august 2021. Data limită de primire a materialelor va fi 21 iulie a.c., urmând ca anunțarea câștigătorilor și publicarea materialelor filmate pe pagina de facebook a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”Suceava să aibă loc până cel târziu la data de 31 august 2021.
Responsabil de proiect este Alexandru Ovidiu Vintilă, iar de la Cernăuți demersul bibliotecii este susținut de Ilie Tudor Zegrea, cel care va asigura legătura cu școlile românești din regiune.
Intră acum și în grupul de