Intră acum și în grupul de
Festivalul Filmului Francez (FFF) din România celebrează anul acesta 25 de ani de existență. 12 orașe din țară: București, Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș și Suceava, vor primi, în perioada 1 – 11 iulie, proiecții ce vor avea loc în săli de cinema sau spații culturale și în aer liber, cu respectarea normelor sanitare care să garanteze siguranța spectatorilor, dar și online, pentru prima dată în istoria festivalului.
La Suceava, între 1 și 4 iulie, va avea loc cea de a treia ediție a FFF în Bucovina. Auditoriumul „Joseph Schmidt” va găzdui evenimentul, îmbogățit cantitativ, cu câte 2 filme în fiecare seară.
Astfel, pe 1 iulie, începând cu ora 20:00, va rula filmul Antoinette dans les Cévennes, categoria Panorama; vineri, 2 iulie, ora 18:30 – L´Argent (introdus de Corneliu Porumboiu; la ora 20:00 – Le Discours (la categoria Panorama); sâmbătă, ora 18:00: Les deux amis (la categoria Le Meilleur); ora 20:30 – lungmetrajul, Au nom de la Terre; duminică, 4 iulie, ora 18:00 – Hippocrate (categoria Le Meilleur) și la 20:30 – Van Gogh (categoria Carte Blanche).
Toate filmele sunt în limba franceză, subtitrate în română. Intrarea este liberă.
Organizatorii serilor de film francez la Suceava sunt: Institutul Francez din România, Alianța Franceză din Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură a Studenților.
Ecuația care stă la baza selecției de film este 25=5×5: 5 secțiuni cu câte 5 filme fiecare, pentru a marca 25 de ediții ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naționale.
Intră acum și în grupul de