Intră acum și în grupul de
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni organizează Ziua Porţilor Deschise. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii militare fălticenene, lt. Irina Ipate miercuri, 2 iunie, copiii sunt aşteptaţi începând cu ora 12.00 la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni la activităţile organizate în cadrul Zilei Porţilor Deschise.
„Programul va începe cu un spectacol de teatru pentru copii, intitulat Ionuţ şi Măriuca, o adaptare după binecunoscutul text al Fraţilor Grimm – Hansel şi Gretel, în interpretarea unor mici artişti coordonaţi de doamna Gina Gulai, actriţă a Teatrului „Tineretului” Piatra Neamţ”, precizează lt. Ipate.
Cu începere de la ora 13:00, sunt aşteptaţi liceenii. Aceştia vor viziona un exerciţiu demonstrativ coordonat de instructori militari ai unităţii, participanţii fiind elevi jandarmi de anul I. „În continuare, invitaţilor li se vor prezenta spaţiile de cazare şi învăţământ, precum şi tehnica din dotarea unităţii. Organizarea acestui tip de activităţi este un bun prilej pentru cei interesaţi de o carieră în Jandarmerie să vadă în ce condiţii şi cum se pregătesc elevii şcolii noastre”, a subliniat purtătorul de cuvânt al unităţii militare fălticenene.
Intră acum și în grupul de