Intră acum și în grupul de
Copiii şi tinerii suceveni, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 25 ani, dornici să participe la a 6-a ediţie a Festivalului Internaţional de Creaţie şi Interpretare “Festivalul Tinereţii”, de la Costineşti, sunt aşteptaţi joi, 3 iunie, la preselecţia din judeţul Suceava, care va avea loc la Casa de Cultură din Gura Humorului, str. Sfânta Maria. Iniţial, preselecţia ar fi trebuit să se desfăşoare la Restaurantul Pensiune “Brânduşa”, dar organizatorii au schimbat locaţia.
Preselecţia va fi organizată pentru cele trei secţiuni ale festivalului – creaţie, interpretare muzică uşoară şi interpretare muzică populară – , care va avea loc la Costineşti, în perioada 4 – 15 august 2010. Selecţia finală se va desfăşura în data de 26 iunie a.c., la Bucureşti.
Copiii şi tinerii talentaţi, dornici de afirmare, sunt aşteptaţi să participle la preselecţia din Suceava, urmând să intre în competiţie pe următoarele grupe de vârstă: 6-9 ani, 10-14 ani şi 15-21 ani.
La secţiunea de interpretare muzică uşoară sunt aşteptaţi solişti individuali sau trupe formate din maximum 5 membri.
Participanţii vor pregăti câte două melodii, din care vor cânta în întregime o singură melodie, cu durata maximă de 4 minute, în condiţii de spectacol.
Concurenţii individuali trebuie să aibă în repertoriu o melodie din muzica uşoară românească.
La secţiunea de interpretare muzică populară se pot inscrie solişti individuali sau instrumentişti. Participanţii vor pregăti câte două melodii, din care vor cânta în întregime o singură melodie, cu durată maximă de 4 minute, în condiţii de spectacol.
Alte condiţii de participare la etapa de interpretare muzică usoară si populară: – Acompaniamentul trebuie asigurat de negativ orchestral, înregistrat pe CD; – Presecţiile de muzică populară se organizează în acelaşi timp cu preselectiile de muzică uşoară şi în aceleaşi locaţii;
La secţiunea creaţie, creatorii profesionişti sau amatori vor prezenta melodii în primă audiţie, cu o durată maximă de 4 minute. Juriul de specialitate, care se va întruni în zilele de 25 si 26 iunie 2010, va promova in etapa finală 20 de melodii.
Lucrările pentru concursul de creaţie trebuie să conţină creaţia muzicală înregistrată în format wave pe un CD, textul dactilografiat, partitura realizată pe calculator (linia melodică cu cifraj). Acestea vor fi trimise sau depuse, până la data de 16 iunie 2010 (data sosirii), la centrele zonale sau sediul Asociaţiei Daria’s.
Taxa de participare este de 70 lei pentru interpretare muzică uşoară/ populară si 100 lei pentru creaţie.
Festivalul International de Creatie si Interpretare “Festivalul Tineretii” are loc in fiecare an la Costinesti, incepand din 2005, si a reunit si lansat, pana acum, peste 2000 de tineri interpreti si creatori romani si straini din China, Germania, Bulgaria, Italia, Grecia, Moldova, Kazahstan.
Evenimentul va fi transmis în direct de postul de televiziune Etno TV.
Intră acum și în grupul de