Intră acum și în grupul de
Trei elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc, pregătiţi de prof. Dorina Ghidion şi Angelica Cârloanţă, ce au obţinut premiul I la Concursul Naţional „Cultura şi civilizaţie în România”, vor prezenta o secvenţă din scenariul Şezatorii, la TVR Cultural.
„Urmare a rezultatului obţinut, echipajul a fost propus de către inspectorul general MECTS Mina Maria Rusu pentru participarea la o emisiune la TVR Cultural în 23 iunie 2010, pentru a prezenta o secvenţă din scenariul Şezatorii, proiectul cu care s-au prezentat la concurs, într-un decor asigurat de Muzeul Satului, corespunzător zonei etnografice de provenienţă Bucovina, Câmpulung Moldovenesc”. a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete.
Acesta a mai precizat că, în cadrul emisiunii cei trei elevi, împreună cu unul dintre profesorii care i-au pregatit, vor participa şi la o dezbatere despre educaţie, cultură şi identitate culturală, pasiuni, perspective.
Intră acum și în grupul de