Intră acum și în grupul de
An de an, Muzeul Național al Bucovinei a editat, alături de diferite lucrări de popularizare ale culturii și științei, volume științifice relevante la nivel național și internațional.
Este motivul pentru care, de-a lungul timpului, unele au fost premiate de Academia Română.
Conform regulamentului celui mai înalt for ştiinţific românesc, acordarea acestor premii „constituie recompense morale şi materiale pentru lucrări originale, de înaltă valoare, realizate individual sau colectiv, care pun în evidenţă creativitatea autorilor şi contribuie semnificativ la progresul culturii”.
În 2021 a venit rândul unei monografii arheologice, Siret – „Dealul Ruina“. Așezarea fortificată din epoca timpurie a fierului, Editura Karl A. Romstorfer, 2019, semnată de dr. Ion Mareș, director adjunct al Muzeului Național al Bucovinei, arheolog expert, unul dintre specialiștii de bază ai instituției.
La Secțiunea Științe istorice și arheologice, lucrarea sa a fost laureată, anul acesta, cu premiul „Vasile Pârvan”, acesta fiind un nou motiv de mândrie pentru Muzeul Național al Bucovinei.
Volumele editate de Muzeul Național al Bucovinei, premiate până în prezent de Academia Română, sunt:
- Mugur Andronic, Teritoriul nord-est carpatic în a doua jumătate a primului mileniu creştin, 2005 – premiul „Dimitrie Onciul”, 2007;
- Oliviu Boldura, Pictura murală din nordul Moldovei – modificări estetice şi restaurare, 2007 – premiul „George Oprescu”, 2009;
- Paraschiva-Victoria Batariuc, Catalogul colecţiei Romstorfer. Ceramica monumentală, 2008 – premiul „George Oprescu”,2010;
- Simion Florea Marian, Botanica poporană română, vol. I (A – F). Ediţie critică îngrijită de Aura Brădăţan,2008– premiul „Simion Florea Marian”, 2010 (acordat d-nei Aura Brădățan pentru ediția critică);
- Cătălin Hriban, Iaşii în secolele XV-XVIII. Elemente de topografie istorică, 2012 – premiul „Nicolae Iorga”, 2014;
- Gabriel Herea, Mesajul eshatologic al spaţiului liturgic creştin, 2013 – premiul „George Oprescu”, 2015;
- Bogdan Petru Niculică, Epoca Bronzului în Podișul Sucevei, 2015– premiul „Vasile Pârvan”, 2017;
- Ion Mareș, Siret – „Dealul Ruina“. Așezarea fortificată din epoca timpurie a fierului, 2019 – premiul „Vasile Pârvan”, 2021.
Considerăm că aceste premii sunt o recunoaștere la cel mai înalt nivel românesc a valorii publicațiilor Muzeului Național al Bucovinei, fapt care ne determină să continuăm programul editorial și în anii următori.
Constantin-Emil Ursu
Intră acum și în grupul de