S-a deschis Targul Expo Casa Ambient


Intră acum și în grupul de

Târgul Expo Casa Ambient a fost deschis oficial joi, în parcarea Shopping City Suceava, reunind la cea de-a treia ediţie 30 de firme de profil, din peste 4 judeţe ale ţării şi devenind un târg de tradiţie pentru toţi cei care activează în industria construcţiilor şi amenajărilor. La manifestare au fost prezenţi directorul general adjunct al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Gabriel Grigoriu, subprefectul de Suceava, Angela Zarojanu, directorul Shopping City Suceava, Mircea Petrariu, şi directorul executiv al revistelor “Intarzia” şi “Castor”, Pal Zsuzsanna.

„Faţă de anul trecut, anul acesta se observă o putere a persoanelor fizice, în special, în a construi pentru că din datele pe care le am, anul acesta numărul celor care au început sa îşi facă o casă este numeric mai mare faţă de cel de anul anterior”, a declarat Angela Zarojanu, considerând acesta un fapt benefic pe plan economic. Subprefectul judeţului a sugerat însă schimbarea perioadei de desfăşurare a acestui târg, având în vedere numărul scăzut de vizitatori din cauza vacanţelor.

Principalul scop al evenimentul este, în opinia lui Mircea Petrariu, „întâlnirea cererii cu oferta, ca aceşti participanţi să se bucure de atenţia celor care au început construcţiile” deoarece Suceava este în topul judeţelor cu cele mai multe autorizaţii de construcţii eliberate în ultimul an.

Cei prezenţi la debutul expoziţiei au putut observa trei saloane tematice: Expo Casa, Expo Imobiliare şi Expo Casa Verde, unde au primit şi ajutor de specialitate din partea reprezentanţilor fiecărei firme.

Târgul Expo Casa Ambient pune la dispoziţia vizitatorilor materiale de construcţii, sticlă, scări exterioare şi interioare, tâmplărie de lemn, vopsele, sisteme de securitate, supraveghere şi prevenire antiefracţie; amenajări şi decoraţiuni interioare şi exterioare; plante şi aranjamente din plante; dotari şi mobilier de grădină, semifabricate şi componente din lemn; servicii specifice pentru construcţii; imobiliare; servicii bancare şi multe altele.

Expoziţia va fi deschisă până în data de 8 august, accesul fiind liber între orele 10:00 şi 18:00.


Intră acum și în grupul de