Intră acum și în grupul de
În perioada 2-15 septembrie a.c., Biblioteca Bucovina organizează o expoziţie de carte şi fotografie dedicată celebrului inventator român Traian Vuia, pionier al aviaţiei mondiale. În cadrul expoziţiei, se regăsesc un număr de 10 volume ce urmăresc evoluţia şi reuşitele aviatorului, scrise de personalităţi marcante precum Ion Iacovaschi, George Lipovan, ş.a.
Expoziţia conţine de asemenea documentele grafice şi fotografiile care consemnează primul zbor reuşit din Istoria Aviaţiei Mondiale.
Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, Traian Vuia a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care elicele s-au oprit și avionul a aterizat.
Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. De atunci a fost scoasă în evidență și propagată ideea că Vuia a reușit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, “la bord”, fără “ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuși, au fost și mai există multe contradicții și dezbatere asupra definiției de primul aeroplan.
În continuare va mai breveta și construi diferite invenții, spre exemplu un generator de abur în 1925, sau două elicoptere între 1918 și 1922.
La 3 septembrie 1950, Traian Vuia se stinge din viață la București, fiind înhumat în cimitirul Bellu.
A fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946. Este înmormântat la cimitirul Bellu din București.
Astăzi, Aeroportul Internațional Timișoara îi poartă numele.
Intră acum și în grupul de