Intră acum și în grupul de
Cei mici au nevoie de cât mai multe activități care să-i ajute să se dezvolte corect și armonios, încă de la cele mai fragede vârste. De aceea, la Iulius Mall Suceava au revenit Atelierele de Creație pentru copii, organizate astfel încât micuții să descopere pictura, desenul, artele plastice și diverse alte activități creative. Sâmbăta aceasta vor crea mici opere de artă prin tehnica șervețelului. Materialele și accesoriile folosite sunt de cea mai bună calitate, așa că nimic nu-i va împiedica pe micii artiști să-și arate talentele.
Părinții pot descoperi prin joc, ce personalitate și vocație au copiii, și mai important decât atât, pot să le dezvolte celor mici, prin astfel de activități, abilitățile pentru domeniile spre care au înclinații. La Iulius Mall Suceava au reînceput Atelierele de Creație, susținute de specialiștii de la Creativ & Deco, iar imaginația și creativitatea celor mici vor fi provocate în fiecare sâmbătă, în zona Kids, de la orele 14.00 și 15.00. Spre exemplu, pe 19 martie 2022, copiii vor descoperi tehnica șervețelului la un atelier de decoupage, unde vor decora suporturi din lemn.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se pot face la Centrul Info, în ziua desfășurării atelierelor. Materialele necesare pentru realizarea micilor opere de artă ale copiilor sunt asigurate de Iulius Mall. Totodată, cei mici pot lua acasă ceea ce au creat în timpul atelierului.
Totul devine ușor, dacă lucrezi cu entuziasm și veselie, iar acestea sunt elementele esențiale în cadrul Atelierelor de Creație de la Iulius Mall Suceava.
Intră acum și în grupul de