Club de lectura pentru copii la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

„Prinţul fermecat” se numeşte clubul de lectură pentru copii ce va fi inaugurat vineri, 1 octombrie, ora 18 în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei. Potrivit reprezentanţilor Bibliotecii Bucovinei, iniţiativa organizării acestui club de lectură aparţine unui „grup de părinţi conştienţi de faptul că Biblioteca Bucovinei reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletul copiilor bine educaţi dragostea faţă de carte şi faţă de lectură, respectul faţă de limba română şi de literatura română, precum şi interesul şi preţuirea faţă de culturile de altă limbă.

Lecturile publice pentru copii şi împreună cu aceştia sunt calea prin care obiceiul lecturii devine un mod de viaţă şi o îndeletnicire utilă şi plăcută din viaţa viitorului tânăr şi adult. Poveştile copilăriei împărtăşite de copii şi de părinţi în Clubul de lectură vor sădi mai departe interesul faţă de carte, şcoală, educaţie”.

Clubul de lectură pentru copii „Prinţul fermecat” şi promovarea sa fac parte şi din Campania Bibliotecii Bucovinei intitulată ROMÂNIA VORBITĂ FRUMOS.

Până în prezent, Campania România Vorbită Frumos a beneficiat, la Biblioteca Bucovinei de promovare prin o Expoziţie de carte, dicţionare şi enciclopedii româneşti sub genericul „Limba română, o moştenire de preţ”, precum şi o alta de carte şi documente Academician Alexandru Graur – O viaţă dăruită limbii române.


Intră acum și în grupul de