Ministrul Boagiu isi drege raceala cu miere de Bucovina (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Luată cu asalt încă de la primele ore ale dimineţii, când comercianţii nici măcar nu reuşiseră să-şi prezinte toată oferta, “Piaţa ţărănească” deschisă doar pe parcursul weekend-ului, s-a bucurat de un succes poate mai mare decât se aşteptau până şi organizatorii.

Din surse interne, demne de luat în seamă, am aflat că pe lângă ofertanţii prezenţi la prima ediţie a pieţei volate din faţa Palatului Administrativ, au existat mult mai multe cereri de participare care însă nu au putut fi onorate.

Încă dinainte de a avea loc deschiderea oficială, “Piaţa Ţărănească” s-a dovedit a fi un punct de atracţie imposibil de ratat pentru toţi locuitorii Sucevei care s-au aflat în trecere prin centrul municipiului reşedinţă de judeţ “oferta bucovineană”, dovedinduse extrem de atrăgătoare atât pentru cei cu dare de mână cât şi pentru cei mai strânşi la pungă.

Oricare trecător nu a putut să nu se oprească pentru câteva minute şi să guste din bucatele alese iar până la urmă, chiar dacă nu era în plan, să-şi achiziţioneze produsele bio. Printre cumpărători s-a numărat până şi ministrul transporturilor, Anca Boagiu.

“Ceea ce s-a făcut aici la Suceava este un exemplu pe care ar trebui să-l urmeze toată ţara, inclusiv pentru păstrarea valorilor noastre. E important ca originea noastră să fie scoasă în evidenţă”, a declarat Anca Boagiu, care a ţinut expres să achiziţioneze un borcan cu miere de albine din Bucovina pentru a-şi trata răceala ce o chinuie de o săptămână încoace.

Chiar dacă a vrut să fie primul cumpărător al “pieţei”, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a întârziat un pic, dar suficient pentru a fi nevoit să stea la rând să-şi achiziţiona bunătăţile ce i-au atras privirea şi simţurile.

“Eu chiar îi sfătuiesc pe toţi sucevenii să vină de acum înainte în centrul municipiului sa-şi achiziţioneze produse tradiţionale. Este un îndemn pentru toţi sucevenii să cumpere produsele din judeţul lor. Cred că acum a venit momentul să fim puţin mai patrioţi ca până acum în sensul de a încuraja consumul de produse autohtone”, a declarat şeful deliberativului judeţean.


Intră acum și în grupul de