Targul de Obiecte Handmade revine la Iulius Mall


Intră acum și în grupul de

Premierea participanţilor la concursul Internaţional de Grafică Satirică

Marele câştigător al concursului Internaţional de Grafică Satirică va fi premiat cu medalia de aur şi un premiu în valoare de 500 euro, miercuri, 6 octombrie începând cu ora 12.00, în cadrul evenimentului patronat de Complexul Muzeal „Bucovina”.

Juriul va delibera în Iulius Mall Suceava câştigătorii celei de-a 4-a ediţii dintr-un număr de 718 caricaturi iscălite de 258 artişti proveniţi din 56 de ţări. Lucrările finaliştilor vor fi alese de Mihai Pânzaru (PIM), George Licurici şi Ovidiu Ambrozie Bortă (BOA) şi vor fi expuse la etajul mall-ului.

Vino să copilăreşti la Cartureşti

Aşa cum ne-a obişnuit, Librăria Cărtureşti se transformă în fiecare joi după-amiază în spaţiu de joacă pentru cei mari, invitându-i să se recreeze împreună cu jocurile copilăriei: “Nu te supăra frate”, “Şah”, “Scrabble”, “Monopoly”, “Quatro”, “Mima”, “Rummy”, “Table”, “Uno” şi alte boardgames. Librăria Cărtureşti ne determină să ne readucem aminte de timpurile copilăriei noastre, propunându-ne de asemenea să savurăm un ceai bun, alături de alte produse ale ceainăriei care se vând cu 30% reducere. Cei care calcă pragul Librăriei Cărtureşti pot veni însoţiţi de prieteni, sau chiar cu jocuri aduse de acasă.

Târgul de Obiecte Handmade revine la Iulius Mall

Podoabe, haine, accesorii şi obiecte de decor deosebit de frumoase, toate meşterite în casă şi la mare modă, vor fi expuse spre vânzare în Iulius Mall Suceava, în perioada 8-10 octombrie.

La parterul centrului comercial se găsesc la discreţie produsele şic, menite să ne facă unici, care aparţin nu doar artizanilor din Bucovina, dar şi celor din ţară.

Şi copilul tau poate fi negustor la Targul de Jucarii

Compexul Comercial Iulius Mall organizează în data de 9 octombrie, începând cu ora 10.00, „Târgul de Jucării”, prin care cei mici sunt provocaţi să îşi aducă propriile jucării de prin casă adunate, pentru a le vinde, pentru a face schimb sau pentru a le dona unor copii sărmani, ori care sunt bolnăviori şi care au mare nevoie de ele.

Prichindeii sunt provocaţi la un joc inedit, educativ şi deosebit de amuzant care îi va ajuta să interacţioneze într-o manieră negustoricească. Prăvăliile micilor comercianţi pot fi înscrise în “Registrul Comerţului” la cele două noi filiale: Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” (Secţia Împrumut) şi Centrul Info Iulius Mall. În urma acestei proceduri, copii cu vârste până în 14 ani, obţin pe loc “autorizaţia de vânzare”, iar începând de astăzi şi până sâmbăta viitoare, au timp suficient pentru a alege produsele pe care vor să le vândă, fie să le schimbe cu alte jucării, fie să le doneze unor copii sărmani sau bolnăviori care au mare nevoie de ele.
Copiii vor deprinde la Iulius Mall termenii economiei de piaţă: amenajarea propriilor magazine, afişarea preţurilor, prezentarea produselor, zâmbet şi amablitate, negocierea şi eliberarea “bonurilor de… A casă”.

Asta nu e tot, pentru că la finalul târgului, micii comercianţi vor fi premiaţi la categoriile “Cel mai bun negustor” şi “Cea mai frumoasă reclamă la jucăriile puse în vânzare” cu vouchere în valoare de 100 lei. În acest fel micuţii vor fi motivaţi să dea dovadă de ingeniozitate şi entuziasm.

Pe lângă activităţile privind desluşirea tehnicilor de vânzare, Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”, Iulius Mall şi Centrul Cultural Bucovina (organizatorii Târgului de Jucării) au pregătit micuţilor momente artistice, de recreere, sesiuni de “face painting” şi alte surprize plăcute.

Teatrul de păpuşi “Puppet”, în acţiune la Iulius Mall

Prichindeii sunt aşteptaţi la KidsLand, duminică, 10 octombrie, de la ora 12, la întâlnirea săptămânală cu eroii din basme şi poveşti populare.

„China, impresii de călătorie” – expoziţia de fotografie iscălită de Liviana Pânzaru va sta pe simeze la etajul Iulius Mall până pe data de 24 octombrie.

Partenerii acestui eveniment sunt Uniunea Artiştilor Fotografi din Bucovina, filiala Suceava a Asociaţiei de Prietenie România – Republica Populară Chineză şi Asociaţia Culturală „Alianţa Pro Bucovina”.


Intră acum și în grupul de