Intră acum și în grupul de
În zilele de 8 – 9 octombrie 2010, Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Complexul Muzeal Bucovina şi Primăria comunei Mălini organizează cea de-a XLII-a ediţie a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”.
Potrivit coordonatorului festivalului, Carmen Veronica Steiciuc, consultant artistic al Centrului Cultural Bucovina, secţia CCPCT Suceava, manifestările se vor desfăşura la Suceava şi Mălini, după cum urmează:
Vineri, 8 octombrie 2010:
ora 10.00: Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava
• Deschiderea oficială a festivalului
• Labiş 75 : Mircea A. Diaconu, Grigore Ilisei, Nicolae Cârlan
• Lansări de carte:
Nicolae Labiş – “Moartea căprioarei”, Editura Minerva, 2009
Adrian Dinu Rachieru – “Poeţi din Basarabia”, Editura Academiei Române, Bucureşti şi Editura Ştiinţa Chişinău
Viorica Petrovici – “Călătorul cu aripi indigo”, Editura Axa Botoşani
Gabriel Daliş – “Până mereu”, Editura Charmides, 2010
Florin Diac – “Şcoala de Matematică Românească de-a lungul timpului”, Editura Oscar Print, 2010
ora 15.00: Librăria USR, Suceava
Decernarea premiilor S.S.B.
Lansarea noului număr al revistei „Bucovina literară”
ora 17.00: Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Amfiteatrul „Dimitrie Leonida”
• Paul Cernat : Cât de „retro” este literatura română interbelică ? Conferinţă
ora 20.00: Pensiunea „Casa Albă” Frasin
Poezie în lectura autorului. Invitaţi : Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Leo Butnaru, Gellu Dorian, George Vulturescu, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Marcel Mureşeanu
Sâmbătă, 9 octombrie 2010:
ora 11.00: Mălini, Casa memorială „Nicolae Labiş”
• Microrecital – Şcoala „Nicolae Labiş”, Mălini
• Festivitatea de premiere
• Recitalul laureaţilor
• Fluieraşii din Mălini; Grupul folcloric Mălina
ora 16.00: Mânăstirea „Slatina”
Cel mai longeviv concurs literar din ţară, Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş” îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor autori de poezie de pretutindeni.
La ediţia din acest an, au participat 51 de creatori literari din toate zonele ţării şi din Republica Moldova. Laureaţii sunt din Oneşti – Bacău, Râmnicu Vâlcea, Bucureşti, Bistriţa, Vulcan – Hunedoara, Turda – Cluj, Vatra Dornei, Ploieşti – Prahova şi Suceava.
Premiile sunt acordate de Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.
De asemenea, sunt 18 reviste literare din ţară care au oferit premii: Convorbiri literare – Iaşi, Viaţa Românească – Bucureşti, Poezia – Iaşi, Poesis – Satu Mare, Ateneu – Bacău, Dacia literară – Iaşi, Porto Franco – Galaţi, Timpul – Iaşi, Hyperion – Botoşani, Conta – Piatra Neamţ, Bucovina literară – Suceava, Revista Română – Iaşi, Oraşul – Cluj Napoca, Spaţii culturale – Râmnicu Sărat, Citadela – Satu Mare, Steaua – Cluj Napoca, Plumb – Bacău şi revista electronică NordLitera din Suceava.
Juriul acestei ediţii este format din criticii literari: Andrei GRIGOR – Galaţi, Paul CERNAT – Bucureşti, Adrian Dinu RACHIERU – Timişoara, Vasile SPIRIDON – Piatra Neamţ. Preşedintele juriului este criticul literar Mircea A. DIACONU din Suceava.
În mod inedit, în acest an vor fi prezente la festival ambele surori ale poetului Nicolae Labiş, respectiv Margareta Labiş şi Teodora Labiş Creţu.
Dintre personalităţile literare invitate la festival: Liviu Ioan Stoiciu – Bucureşti, Leo Butnaru – Chişinău, Paul Cernat – Bucureşti, Adrian Dinu Rachieru – Timişoara, Andrei Grigor – Galaţi, Vasile Spiridon – Bacău, George Vulturescu – Satu Mare, Adrian Alui Gheorghe – Piatra Neamţ, Gellu Dorian – Botoşani, Liviu Antonesei – Iaşi, Grigore Ilisei – Iaşi, Marcel Mureşeanu – Cluj, Nicolae Corlat –Botoşani, Valeria Manta Tăicuţu – Râmnicu Sărat, Liviu Papuc – Iaşi, Ioan Prăjişteanu – Bacău.
Intră acum și în grupul de