Expoziția-concurs de desene „Vis de copil în casa bunicilor” va fi vernisată vineri la Hanul Domnesc


Intră acum și în grupul de

Muzeul Național al Bucovinei a anunțat, că vineri, 3 iunie 2022, de la ora 12, la Hanul Domnesc va avea loc vernisajul expoziției – concurs de desene Vis de copil în casa bunicilor.

Aflat la cea de a XXVI – a ediție, acest proiect educațional, organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu tema „ Povestea lemnului meșteșugit”, a avut drept scop, formarea cunoștințelor despre ceea ce reprezintă arta populară, meșteșugurile și obiceiurile tradiționale bucovinene.

Au participat elevi de la şcoli din județul Suceava, pe categorii de vârstă 7-11 ani și 12-16 ani, cu desene pe tema menționată și juriul a acordat premii pentru cele mai frumoase lucrări.

Comisia de jurizare, care a decis acordarea premiilor pentru cei mai talentați copii, a fost formată din profesori de specialitate de la şcolile cu cel mai mare număr de participanţi la concurs și din specialiști din cadrul muzeului.

Premiile sunt oferite de Muzeul Național al Bucovinei.


Intră acum și în grupul de