Intră acum și în grupul de
Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, organizează în perioada 20 octombrie-20 noiembrie o expoziţie de carte “In memoriam Dinu Lipatti”.
Evenimentul marchează împlinirea pe 16 septembrie a 60 de ani de la ultimul concert pe care celebrul pianist român Dinu Lipatti l-a susţinut pe scena prestigioasă din Besançon, în Estul Franţei.
Oficialităţile franceze din Besançon au celebrat la 16 septembrie acest eveniment, la un nivel prestigios, internaţional; în acest scop, au fost implicate forurile naţionale şi locale franceze cele mai înalte, pentru a omagia pe unul din cei mai mari artişti români, preţuiţi deopotrivă de Franţa şi de lumea bună a artei. Au participat invitaţi din toată lumea, personalităţi mondiale ale zilei, aparţinând elitelor culturale, concertistice, politice şi din lumea business-ului.
Dinu Lipatti a văzut lumina zilei la 19 martie 1917, în Bucureşti şi s-a stins, după o boală neiertătoare, în plină tinereţe creatoare, la 2 decembrie 1950, la Geneva. Unul din cei mai buni prieteni şi susţinători ai săi în deschiderea către scenele lumii internaţionale a fost pianista de origine română Clara Haskil. Anul acesta, elita mondială a muzicii şi artelor va comemora la 2 decembrie şi împlinirea a 60 de ani de la moartea celebrului pianist.
Bibliotecile româneşti posedă câteva volume reprezentative referitoare la Dinu Lipatti. La expoziţia de carte de la Biblioteca Bucovinei pot fi văzute următoarele: Cosma, Viorel; Muzicieni români – Lexicon. Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România, 1970, Cosma, Viorel; Două milenii de muzică pe pământul României – Ed. Ion Creangă, 1977, Cosma, Viorel; Compozitori şi muzicologi din România. Mic lexicon. Editura Muzicală a Uniunii Scriitorilor din România, 1965, Jérôme Spycet; Clara Haskil. Ed. Muzicală, Bucureşti, 1987, Tănăsescu, Dragoş; Lipatti. Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965, Florian, Carmen Păsculescu; Dinu Lipatti. Ed. Muzicală, Bucureşti, 1989, Şoarec, Miron; Prietenul meu, Dinu Lipatti. Ed. Muzicală, Bucureşti, 1981, Lipatti, Dinu; Viaţa în imagini. Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România, 1962, Coman, Codrin; Harmonia Mundi. O încercare în esenţa muzicii; Ed. Grinta; Cluj Napoca, 2009, Cosma, Viorel; Interpreţi din România. Lexicon. Ed. Galaxia, Bucureşti, 1996, Bărgăuanu, Grigore – Tănăsescu, Dragoş; Dinu Lipatti; Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din România; Bucureşti, 1971, Florian, Carmen – Păsculescu; Vocaţie şi destin: Dinu LIpatti. Ed. Muzicală, Bucureşti, 1986, Dicţionar de Mari Muzicieni, sub coordonarea lui Antoine Goléa şi Marc Vignal; Traducere şi completări privind compozitorii români de Oltea Şerban-Pârâu. Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006.
Interpretările din Bach, Mozart şi Chopin ale artistului român sunt considerate de referinţă.
Au rămas celebre, ca evenimente notabile, următoarele interpretări înregistrate de Dinu Lipatti: : în1937 – Brahms, Waltzes, Op. 39, cu Nadia Boulanger ; în 1947 – Grieg, Piano Concerto in A minor, cu Alceo Galliera şi the Philharmonia; 1948 – Schumann, Piano Concerto in A minor, cu Herbert von Karajan şi the Philharmonia; 1947/1948 – Frédéric Chopin, Sonata No. 3 in B minor, Op. 58; Barcarole in F-sharp minor, Op. 60; Nocturne No. 8 in D-flat major, Op. 27, No. 2; 1950 – Chopin, Waltzes; Mazurka No. 32 in C-sharp minor, Op. 50, No. 3; 1950 – Schumann, Piano Concerto in A minor, cu Ernest Ansermet and the Suisse Romande Orchestra; 1950 – Recitalul Final de la Besançon (muzică de Bach, Mozart, Schubert şi Chopin).
Boala severă nu i-a mai permis, însă, lui Lipatti să cânte decât primele trei, încheindu-şi viaţa de scenă cu Corala Jesus, bleibet meine freude de J. S. Bach, adăugată la final de însuşi artistul, în loc de Chopin. A fost un semn de adio faţă de Lume şi faţă de Marea Artă, cărora li se dedicase cu pasiune.
Există o relatare a soţiei pianistului, Madeleine, conform căreia aceasta a fost forma supremă prin care pianistul a înţeles să se despartă de lume: „Pentru el, un concert reprezenta un legământ de iubire pentru Muzică”.
Cei care doresc să aducă un omagiu artistului pot vizita casa memorială Dinu Lipatti care se află în satul Cioleşti din comuna Leordeni, din judeţul Argeş. Acolo sunt expuse obiecte legate de viaţa şi activitatea marelui pianist şi compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein şi un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu, originar din Judeţul Suceava.
Arta interpretativă a lui Dinu Lipatti este elogiată de cei mai reputaţi specialişti: criticul muzical Harold Schonberg, deţinător al unui Premiu Pulitzer, a scris despre înregistrările lui Dinu Lipatti din 1947 – 1948 din Chopin că „este vorba despre o interpretare a muzicii lui Chopin de un nivel cum puţini artişti din generaţia aceasta pot atinge”.
Intră acum și în grupul de