Intră acum și în grupul de
Casa de Cultură din municipiul reşedinţă de judeţ a găzduit, joi seară, Balul “artiştilor” de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, final spectacolului fiind o premieră în rândul balurilor din acest an, una dintre aspirantele la titlul de Miss Boboc 2010, plecând acasă cu trei distincţii de “Miss”.
Pentru că sunt artişti şi iubesc frumosul, elevii au ales ca temă a serii “Return to Bucovina”, făcând trimitere la cei care părăsesc zona, pleacă în străinătate şi revin în ultimă instanţă pe plaiurile mioritice.
Prezentatorii au pus accent în deschiderea balului pe frumuseţea ţinutului Bucovinei, exemplificată atât prin decorul tradiţional bucovinean, cât şi printr-o descriere armonioasă a zonei.
Au urmat apoi momente artistice, cele mai multe muzicale, în special pentru faptul că Liceul de Artă nu a avut un invitat special din afara liceului.
Au urcat pe rând pe scenă: trupa “AND”, trupa de dans formată din elevi de la “Arte”, “Ştefan” şi “Spiru”, moment umoristic – “Interviu cu un ţăran din Bucovina”, prezentare de modă, prestaţia trupei “Fivers Band”, trupa “Sincron” cu dans irlandez, moment umoristic cu “Primarul la şcoală”, formaţia “Flori din Bucovina”, trupa “Aura Neagră”, dans oriental cu elevele din clasa a XI-a şi a XII-a, “Expulzarea ţiganilor din Franţa”, trupa “NBF”, ansamblul folcloric “Flori din Bucovina” – care a prezentat un număr consistent de dans şi cântec popular.
Bobocii serii au fost introduşi în specificul temei, fiind numiţi în repetate rânduri de către prezentatori “fetele şi băieţii din sat”. Aceştia s-au întrecut în prezentarea ţinutelor, moment după care fiecare cuplu a trebuit să extragă câte o probă pentru a-şi arăta îndemănarea şi ingeniozitatea. Au fost provocaţi astfel la scene precum: “Doi pe faţă, doi pe dos”, “Ce pot face două mâini dibace?”, “Echilibristică”, “Strânsul recoltei”, “Drum periculos”, Curăţatul cartofilor cu foarfeca”, “Mărul buclucaş”, “Prima întâlnire”, “Ora mesei” ş.a.
După prezentarea ţinutelor de seară, bobocilor le-a fost testată cultura generală prin întrebări de tipul: “Când au loc Campionatele Mondiale?”, “Se poate căra apă cu sita?”, “Cât înseamnă 50% din 50?”, “Ce localitate este cunoscută sub numele de perla Bucovinei?”. Tot în cadrul acestei probe, participanţii au trebuit să explice publicului câte un regionalism, printre care: “ciucalău”, “balmoş”, “copârşău”, leică, “blid”, “oghial”, “ciuşcă”, “faieton” sau “foraibăr”.
Seara s-a încheiat cu o triplă premiere pentru concurenta Laura Iţcău, care a reuşit să câştige succesiv titlul de Miss TuŞiRomânia, Miss (premiul I) oferit de Agenţia The One Models în valoare de 250 euro şi premiul II oferit de Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”.
De asemenea au mai obţinut premii şi distincţii următorii boboci: Georgian Barbă (Mister TuŞiRomânia), Larisa Lucanu (locul III din partea The One Models), Diana Boca (locul II din partea The One Models), Adelina Sârghie (locul III din partea liceului), alături de băieţii Emilian Clipa (Mister numit de Agenţia The One Models), Giorgian Barbă (locul III din partea liceului), Vlad Dumitru Gabriel (locul II din partea liceului).
Miss şi Mister Boboc al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” au fost declaraţi Arabela Ferenţ, respectiv Emilian Clipa.
Premianţii au primit cadou ţinute de seară, cosmetice, bonuri valorice şi bani.
Exceptând gafele, puse pe seama emoţiilor, făcute de prezentatori, artiştii de la “Arte” şi-au dovedit încă o dată talentele deosebite care le aduc an de an premii atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Intră acum și în grupul de