Intră acum și în grupul de
Shopping City Suceava oferă publicului sucevean proiecţia comediei romantice „Nuntă în Basarabia”. Evenimentul va avea loc joi, 25 noiembrie, de la ora 19.00, la City Gallery, din incita complexului comercial.
“Nunta în Basarabia” este o comedie care ne prezintă o lume a conflictelor culturale dintre români şi basarabeni ironizând prejudecăţile ambelor tabere.
Regizorul Napolion Helmis este un bun cunoscător al acestor probleme, chiar din interiorul lor. Este povestea unor tineri, el bucureştean, ea din Chişinău, proaspăt căsătoriţi, care decid sa facă nunta cu dar, în speranţa că vor strânge astfel banii necesari avansului pentru o locuinţă. Filmul a fost premiat la “Tallinn Black Nights Film Festival” în decembrie 2009 cu Premiul Special al Juriului.
Cooproducţia româno-moldo-luxemburgheză este un film cu un subiect bine ales, cu personaje bine conturate şi un joc al actorilor impecabil.
La Chişinău, “Nuntă în Basarabia” a reuşit ca după numai o săptămână de exploatare să aducă în cinematograf 4500 de spectatori, un număr record pentru Republica Moldova, iar în România, premiera filmului a fost primită de un public numeros şi aplauze cu bis.
Din distribuţie fac parte: Vlad Logigan, Victoria Bobu, Constantin Florescu, Igor Chistol, Viorica Geanta -Chelbea, Corina Druc, Silvia Berova şi Igor Caras. Imaginea filmului este semnată de Silviu Stavila, muzica Anatol Stefanet, montajul Corina Stavila, sunetul Mihai Bogos, iar scenografia şi costumele de Svetlana Mihailescu.
Relaţii se pot obţine la numărul de telefon: 0726/378.217
Intră acum și în grupul de