Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat, joi, că evenimentul ProViață ajuns la a 14-a ediție, Marșul pentru Viață, se va desfășura în acest an în toate municipiile județului Suceava.
În municipiul Suceava Marșul pentru Viață va fi organizat duminică, 26 martie 2023, iar evenimentul presupune parcurgerea unei distanțe de 5 km.
Traseul începe de la ora 12:00 din curtea Bisericii „Sfântul Dumitru”, punctul de sosire fiind Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor.
Astfel, participanții la marș vor parcurge traseul Str. Curtea Domnească – Str. Vasile Alecsandri – Str. Mihai Eminescu – Str. Mărăști – Bdul. George Enescu – Str. Universității – Bdul. 1 Mai – Str. Ștefan cel Mare.
În acest an evenimentul va fi organizat și în celelalte municipii din județ.
Astfel, la Rădăuți va fi organizat, sâmbătă, 25 martie, de la ora 15:00 la Mănăstirea Bogdana, în Câmpulung Moldovenesc, duminică, 26 martie, de la ora 15:00 la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, în Fălticeni, duminică, 26 martie, de la ora 12:15 de la Biserica Sf. Ilie, iar în Vatra Dornei, duminică, 26 martie, de la ora 12:00 la Biserica Sf. Ilie.
În lume, „Marșul pentru viață” a fost organizat pentru prima dată la Washington. D.C., în 22 ianuarie 1974. În România, a fost organizat pentru prima dată la Timișoara, în 2008.
Intră acum și în grupul de