Intră acum și în grupul de
Luni, 3 aprilie, ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Alianţa Franceză invită publicul sucevean la un concert extraordinar „Violons francophones/Viori francofone” susţinut de artiştii Elie Hackel şi Laurenţiu Stoian. Concertul face parte dintr-un turneu organizat de Institutul Francez din România şi desfăşurat în cinci oraşe : Cluj-Napoca, București, Brașov, Ploiești, Suceava.
Violoniștii Elie Hackel și Laurențiu Stoian, legați în ultimii zece ani de o prietenie aproape fraternă, împărtășesc o pasiune comună pentru această dublă identitate franceză/ română, pe care o prețuiesc atât de mult. Convinși că muzica transmite valori umaniste, cei doi muzicieni doresc să se înscrie în cadrul unei Europe unite și deschise şi să sărbătorească valorile francofone.
Un muzician pasionat și eclectic, Elie Hackel a urmat Conservatorul Național Superior de Muzică de Paris la clasa lui Jean-Marc Phillips și lucrează acum alături de Svetlin Roussev și Pierre Colombet. Elie Hackel face parte din clasa Ceaikovski a Academiei muzicale Philippe Jaroussky 2021-2022 și a fost laureat al Fundației Société Générale „C’est vous l’avenir”, apoi al Fundației Safran pentru Muzică în 2022-2023. De asemenea, este laureat al Académie de l’Orchestre de chambre de Paris și al Orchestrei Filarmonice Radio France și este implicat în mod regulat în Orchestra Națională din Île-de-France. Elie Hackel cântă pe o superbă vioară Gand Frères din 1859, împrumutată gratuit de Marie-Suzanne Weick-Voelckel din partea Fundației Talents et Violon’celles.
Născut în Franța, violonistul Laurențiu Stoian provine dintr-o familie de muzicieni români. După ce a obținut premiul la Conservatorul din Strasbourg, și-a continuat studiile la Basel, în clasa Adelinei Oprean. Laurențiu Stoian a avut onoarea de a se perfecționa alături de muzicieni de renume internațional precum Leonidas Kavakos, Steven Isserlis, Péter Nagy, Miguel da Silva, Stefan Mendl, Jean-Marc Phillips și mulți alții. Ca membru fondator al „Trio Basilea”, se dedică și carierei solo, câștigând mai multe premii la nivel internațional, cum ar fi premiul 1 și un premiu special pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu la concursul internațional „Modest Iftinchi” din București, și premiul 3 la concursul internațional „Arthur Grumiaux” din Belgia. Laurențiu cântă la o vioară fabricată de lutierul francez Auguste Sébastien Philippe Bernardel în 1849.
Programul concertului se doreşte a fi un dialog între epoci și stiluri : liniile rafinate ale maeștrilor baroci francezi vor fi evocate de Sonata lui Jean-Marie Leclair, urmată piesa lui Louis Spohr, care a îmbogățit și mai mult mijloacele expresive în piesa sa Duo Concertante. Un adevărat triumf al virtuozității și culorii, prima mișcare a Sonatei pentru două viori de Ysaÿe va fi completată de piesa 44 de duete pentru două viori de Béla Bartók, geniul avangardist care a călătorit în satele din România și Ungaria pentru a colecționa preţioasa muzică populară.
Partenerii Alianţei Franceze din Suceava în organizarea acestui eveniment musical la Suceava sunt Institutul Francez din România, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Casa Studenţilor din Suceava.
Intră acum și în grupul de