Intră acum și în grupul de
Ziua Unirii a Principatelor Moldovei cu Ţara Românească din anul 1859 a fost sărbătorită luni, la Muzeul de Istorie Suceava, în prezenţa vicepreşedintelui CJ Suceava, Vasile Ilie, a subprefectului de Suceava, Angela Zarojanu, dar şi a unui numeros public, printre care elevi şi preşcolari.
„Îi felicit pe profesorii care au adus elevii aici. Cunoştinţele se formează mai bine în acest fel”, a spus vicepreşedintele Vasile Ilie, adăugând că România a avut două evenimente importante, mica şi marea Unire. „Să lăsam viaţa de zi cu zi şi să privim în istorie, mult mai în trecut. Trăim într-o ţară frumoasă şi avem mult de recuperat”, a declarat Vasile Ilie.
„Azi ne întâlnim să dăm mâna, toţi cu inima română!”, a fost mesajul transmis de subprefectul Angela Zarojanu.
Centrul manifestării l-a constituit Drapelului Unirii, care era arborat pe reşedinţa domnească de la Ruginoasa şi care a fost expus în holul Muzeului de istorie Suceava. Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, spunea despre acest drapel că este „un semn din istoria noastră dragă”, „o piesă foarte dragă nouă”.
Profesorul Dan Petrovici a oferit un ghidaj al elevilor şi preşcolarilor prin spaţiul destinat Unirii, în cadrul Muzeului de Istorie Suceava unde sunt expuse o serie de obiecte printre care şi două inele cu sigilii ale soţiei Elena şi domnitorului Alexandru Ioan Cuza. „Marile lui înfăptuiri i-au adus mari duşmani. În cei 7 ani a luat foarte multe măsuri. El rămâne un mare principe reformator”, a spus profesorului Petrovici audienţei.
Preşcolarii de la grupa pregătitoare a Grădiniţei 7ABC Suceava au arătat şi ei în felul lor ce ştiu despre Unire. Aceştia au recitat versurile cântecului, după care s-au prins în Horă alături de vicepreşedintele CJ Suceava, Vasile Ilie.
Intră acum și în grupul de