Intră acum și în grupul de
Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi şi Librăriile Alexandria organizează sesiunea a XIV – a a Clubului de Lectură pentru Copii “Prinţul Fermecat” şi a Cenaclului Scriitorilor – Copii, vineri, 28 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei şi va oferi surpriza unor evenimente speciale: Cine sunt eu? Expresii Zan-Zan, EU – Lectură şi Scriere Creativă, Copilăria la PUTERE – Critică şi trăznăi.
Inițiativa organizării acestui club de lectură aparține unui grup de părinți conștienți de faptul că Biblioteca Bucovinei reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletul copiilor bine educați dragostea față de carte și față de lectură, respectul față de limba și literatura română, precum și interesul, prețuirea față de culturile de altă limbă.
Lecturile publice pentru copii, împreună cu aceștia sunt calea prin care obiceiul lecturii devine un mod de viață și o îndeletnicire utilă și plăcută din viața viitorului tânăr și adult.
Poveștile copilăriei împărtășite de copii și de părinți în Clubul de lectură vor sădi mai departe interesul față de carte, școală, educație.
Clubul de lectură pentru copii “Prințul fermecat” și promovarea sa fac parte din Campania Bibliotecii Bucovinei şi a Consiliului Judeţean Suceava intitulată România vorbită frumos.
Până în prezent, Campania România vorbită frumos a beneficiat, la Biblioteca Bucovinei (autoarea programului), de promovare prin: expoziția de carte, dicționare și enciclopedii românești sub genericul “Limba română, o moștenire de preț”, expoziția de carte și documente Academician Alexandru Graur – “O viață dăruită limbii române”, expoziţia documentară “Eveniment UNESCO” – Mihail Sadoveanu 130 , celebrarea prin expoziţie de carte şi prin lectură a marelui poet român Aurel Dumitraşcu, celebrarea prin expoziţie de carte a scriitorului Norman Manea, nume de referinţă al literaturii de limbă română, lansarea volumului pentru copii initulat “Mărgăritarele” de Rodica Puşcaşu, celebrarea prin şapte ateliere de lectură a Anului 2010 – Anul Paul Celan – Program al Bibliotecii Bucovinei, lecturi publice din Elena Farago, Maria Banuş, Otilia Cazimir, George Bacovia, George Topârceanu, Nicolae Labiş, Anton Holban, Vasile Voiculescu.
Programul este coordonat de scriitoarea Angela Furtună.
Intră acum și în grupul de