Artistul sucevean Constantin Severin, unul dintre cei zece poeți invitați la Festivalul Internațional de Poezie „Orfeu” din Plovdiv


Intră acum și în grupul de

Artistul sucevean Constantin Severin este unul dintre cei zece poeți invitați să participe la Festivalul Internațional de Poezie „Orfeu” din Ploviv

Constantin Severin a declarat că se simte onorat și bucuros să se numere între cei 10 poeți participanți între 10-13 mai 2023 la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Orfeu” din Plovdiv, Bulgaria, la invitația organizatorului festivalului, cunoscutul poet Anton Baev.

„Acest prestigios festival de poezie a fost înființat în anul 2018 într-unul din cele mai vechi orașe locuite din Europa (cu un teatru, un stadion, un amfiteatru și o bazilică din epoca romană!) pentru a celebra faptul că în anul următor, 2019, orașul Plovdiv a fost desemnat capitala culturală europeană împreună cu orașul Matera din Italia”, a spus Constantin Severin.

Poeții invitați la ediția din anul 2023:

Robert Meskhi – Georgia, Yulia Berezhko-Kaminska – Ucraina, Ataol Behramoglu – Turcia, Husein Mevsim – Turcia, Dimana Ivanova – Bulgaria, Tomas Stary – Republica Cehă, Yordan Velchev – Bulgaria, Martina Strakova – Slovacia, Flavia Teoc – România / Danemarca, Constantin Severin – România.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Plovdiv, direcția pentru cultură și arheologie și face parte din calendarul cultural al municipalității din anul acest an, incluzând lecturi și o competiție de poezie, un seminar cultural și  educațional, un forum al scriitorilor și excursii la cele mai importante obiective turistice. Organizatorii vor publica o antologie cu poemele invitaților în limbile bulgară și engleză.

Iată cele patru poeme cu care Constantin Severin va participa la acest inedit festival internațional de poezie, în limbile română, bulgară și engleză:

PRIVIREA LUI ORFEU

am scris mereu căutând privirea lui Orfeu din afara lucrurilor

privirea-muzică din inima golului care mișcă stelele și alți aștri

o privire plină de iubire care îți amplifică viața în Paradis și moartea în Infern

privirea care o pierde pe Eurydice pentru a câștiga Cântecul

am scris mereu căutând privirea lui Orfeu din interiorul lucrurilor

privirea-nimfă din inima materiei care hrănește rădăcinile și frunzele

o privire încărcată de toate poveștile noastre luminoase și întunecate

privirea care se sfărâmă în poemul acesta în mii de fluturi înrourați

am scris mereu căutând privirea lui Orfeu din privirea mea

privirea-țesătură în filigran a ființelor și lucrurilor pe care le iubesc

o privire scrijelită de toate bucuriile păcatele și trădările omului

privirea în care Realul și Imaginarul vor fi în veci ființe gemene

am scris mereu căutând privirea lui Orfeu din privirea lui Dumnezeu

privirea-icoană care vindecă rănile sufletului și exaltă Muzica și Textul

o privire ciugulită în afara lumii de îngeri heruvimi și serafimi

privirea din care începe povestea de taină a tuturor lucrurilor

am scris mereu căutând privirea lui Orfeu din inima Cuvântului

privirea-litere de foc din vulcanii nestinși ai condiției umane

o privire de cărți cu foi veline de legende și mituri incandescente

o privire care își rescrie învierea atunci când îl vede pe Dumnezeu

Suceava, 1 decembrie 2022

ЧЕРНАТА КОЗА

моето детство беше наблюдавано от две поетични изображения

скоковете на черните кози над зъберите на близките планини

и безбройните ароматни цветя в люляковата гора в копитата

в паметта ми още тлее като жив въглен

танцът на дивите пчели в дълбоките черни очи на черната коза

докато тя дъвчеше хиляди люлякови цветове, втренчени в мен

имаше моменти, когато усещах, че гледката, звука и аромата

са парализирани от мигащото видение пред мен

от красотата в общението на два нематериални мита

която сънувах ден и нощ и от която хранех поезията на живота си

моето детство приключи внезапно, когато татко хвърли в градината

оросеното стройно тяло на черната коза, която бе застрелял

стъклените ѝ очи – огледало на поезията на живота

кадифената й муцуна – дупка за жежката малина на куршума

извитите като пръстени рога – отломка от съзвездието Телец

шията като от картина на Модилиани – арка между хребета и моето стихотворение

мускулестите крака – светкавица, с която ми се иска да напусна света

раздвоените копита – корени, които ме дърпат към дома в Байя де Арма

татко одираше кошутата на моето детство, аз коленичих

и взех сърцето ѝ в ръце, за да тупти сега в това стихотворение

Превод – Гергана Златкова

BLACK GOAT

my childhood was watched over by two poetic images

the leaping of black goats over the jagged cliffs of the nearby mountains

and the myriad fragrant flowers in the lilac forest at their feet

in my memory still smoulders like a burning fire

the dance of wild bees in the deep black eyes of a black goat

as she nibbled a thousand lilac blossoms staring at me

there were moments when I felt that the sight and sound and smell

were paralyzed by the flashing apparition before me

by the beauty and communion of two intangible myths

that I dreamt of day and night and from which I fed my life’s poetry

my childhood ended abruptly the day my father threw into the garden

the slender dewy body of the black goat he’d shot hunting

its glassy eyes a mirror of life’s poetry made spalls

the velvety wet snout – a burrow for the warm raspberry of the gun leads

the ringed horns – a splinter of the constellation Taurus

the neck of a Modigliani painting – an arch between the mountain ridge and my poem

muscular legs – the lightning I wish I could get out of the world with

cloven hooves-the roots that pull me back home to Baia de Aramă

while my father skinned my childhood’s hind I knelt

and took her heart in my hands to beat now in this poem

November 23, 2022

English version – Constantin Severin

CAPRA NEAGRĂ

copilăria mea a fost vegheată de două imagini poetice

saltul caprelor negre pe stâncile tăioase ale munților din apropiereși miriadele de flori parfumate din pădurea de liliac de la poalele lor

în memoria mea încă mocnește ca un tăciune aprins

dansul albinelor sălbatice în ochii negri și adânci ai unei capre negre

în timp ce ronțăia mii de flori de liliac privindu-mă fix

au fost momente în care simțeam că văzul auzul și mirosul

mi-au fost paralizate de apariția fulgurantă din fața mea

de frumusețea și comuniunea celor două mituri intangibile

pe care le visam ziua și noaptea și din care îmi hrăneam poezia vieții

copilăria mea s-a sfârșit brusc în ziua în care tata a azvârlit în grădină

trupul zvelt acoperit de rouă al caprei negre împușcate la vânătoare

ochii ei sticloși-o oglindă cu poezia vieții făcută țăndări

botul catifelat și umed-o vizuină pentru zmeurișul cald al alicelor

coarnele inelate-o fâșie din constelația Taurus

gâtul dintr-o pictură de Modigliani-un arc între creasta muntelui și poemul meu

picioarele musculoase-fulgerele cu care aș vrea să ies din lume

copitele despicate-rădăcinile care mă trag înapoi acasă la Baia de Aramă

în timp ce tata jupuia ciuta copilăriei mele am îngenunchiat

și i-am luat inima în palme ca să bată acum în poemul acesta

23 noiembrie 2022

МАЙСТОР НА КЛАДЕНЦИ

На Орхан Памук

Обсебени от ежедневни задължения, родителите ми

не бдяха над детството ми в родното ми село

както стори майсторът на кладенци –

човек с душа, измъчена от мълчанието

на тайнствените и чисти води,

от който учих поезията на дълбините

и азбуката на послушанието

търсенето на място за кладенеца е магически ритуал

и започва с молитва, която казахме двамата

с поглед, насочен към душата на другия,

той остана в откритата земя

а аз чаках, докато небето се стъмни

със странния трепет от дълбините

тогава майсторът излюпи невидими пътеки по повърхността,

изследвани до най-малките подробности,

понякога се търкаляше и измерваше пулса на земята

и слушаше, прилепил ухо към нея,

каза ми, че в дълбините си водите имат демони,

които общуват само с майстори на кладенци

чрез думи-събития

първата лопата пръст от избраното място

беше хвърлена в небето

и гледах кехлибарените зърна,

търкалящи се в прахта,

търках потните си от радост длани,

броях наум звъна на камбаните

от селската църква,

докато кладенецът навлизаше в земята ден след ден

гледах майстора с изумрудени очи –

въже, опънато за кол

Имах чувството, че започвам да общувам

все по-неистово и ненаситно

с природата, озвучена от трепета на дълбините

чрез думите-събития

след като прикачи овалната черна кофа,

господарят на кладенците измери сянката ми

с тънка и крехка тръстика,

през която се чуваха гласа на самотата

и песента на мечтата – на ръба на поникването,

вгради ги в цилиндър от камък и хоросан,

като прекръсти сърцето ми

господарят на кладенците е вече отвъд, но сега знам –

в дълбините си градовете крият градски демони,

дълбоки кладенци на памет и призрачен живот

в дълбините си селата крият селски демони –

дълбоки кладенци на памет и призрачен живот

в дълбините си сърцето крие демони –

дълбоки кладенци на любов и памет

в дълбините си думите крият демони –

дълбоки кладенци на смисъл

и спомени от прах

Сучава, 2 май 2020 г.

Превод – Гергана Златкова

THE MASTER OF FOUNTAINS

To Orhan Pamuk

neither of my parents obsessed with daily chores

watched over my childhood in my native village

as did the master of fountains

the man with the soul muttering in silence

and waters mysterious and clear

from which I learned the poetry of the depths

and the alphabet of listening

finding the place of the well was a magical ritual

and began with a prayer we both said

with eyes half opened

one looking inward

the other mired in wet earth

and we were waiting untill the sky had met

with the strange trembling of the depths

then the craftsman hatched unseen paths on the surface

researched in the smallest details

sometimes he rolled and took the pulse of the earth

and listened with his ear to the ground

he told me that the waters have daemons in their depths

which communicate only with good craftsmen

through words-events

the first shovel of earth from the chosen place

was thrown into the sky

and I watched the amber grains

rolled with particles of dust around us

and I rubbed my sweaty palms with joy

counting in my mind the ringing of bells

from the village church

while the water well was advancing day by day

and I was steadying the emerald-eyed craftsman

on a rope tightened around a stake

I felt like I was starting to communicate

more and more frantic and insatiable

with the nature voiced by the rippling of the depths

through words-events

after he finished assembling the slender black bucket

the master of wells carefully measured my shadow

with a thin and fragile reed

through which you could hear loneliness and dreaming sing

a destiny on the verge of sprouting

and built it into the cylinder of stone and mortar

forming a cross in front of my heart

the master of wells has gone beyond but now I know

cities have daemon cities in the depths

deep fountains of memory and spectral lives

the villages have daemon villages in the depths

deep fountains of memory and spectral lives

my heart has daemon hearts in the depths

deep fountains of love and memory

words have daemon words in the depths

deep wells of meaning

and memories turned to powder

Suceava, May 2, 2020

English version – Constantin Severin&Slim FitzGerald

MEȘTERUL DE FÂNTÂNI

Lui Orhan Pamuk

nici părinții obsedați de muncile zilnice

nu mi-au vegheat copilăria din satul natal

precum a făcut-o meșterul de fântâni

bărbatul cu sufletul mustind de tăcere

și de ape tainice și limpezi

de la care am învățat poezia adâncurilor

și alfabetul ascultării

căutarea locului fântânii era un ritual magic

și începea cu o rugăciune pe care o rosteam amândoi

cu ochii întredeschiși

o privire îndreptată înlăutru

cealaltă înfiptă în pământul reavăn

și așteptam până când cerul se îngâna

cu freamătul uruitor din adâncuri

apoi meșterul hașura trasee nevăzute pe suprafața

cercetată în cele mai mici detalii

uneori se rostogolea și lua pulsul pământului

asculta cu urechea lipită de țărână

îmi spunea că apele au în adâncuri daimoni

care comunică doar cu meșterii de fântâni

prin cuvinte-evenimente

prima lopată de pământ din locul ales

era aruncată în înaltul cerului

iar eu urmăream cu privirea boabele de chihlimbar

rostogolite cu fire de praf în jurul nostru

și îmi frecam de bucurie palmele transpirate

numărând în gând dangătele clopotelor

de la biserica din sat

în timp ce puțul de apă înainta zi de zi

iar eu trăgeam meșterul cu ochi de smarald

de sfoara strânsă în jurul unui par

parcă simțeam că începeam să comunic

tot mai frenetic și cu nesaț

cu natura sonorizată de clipocitul adâncurilor

prin cuvinte-evenimente

după ce sfârșea de montat ciutura zveltă și neagră

meșterul de fântâni îmi măsura cu grijă umbra

cu o trestie subțire și fragilă

prin care auzeai cântând singurătatea și visul

unui destin în pragul înmuguririi

și o zidea în cilindrul de piatră și mortar

făcându-mi o cruce în dreptul inimii

meșterul de fântâni a plecat dincolo dar acum știu

orașele au daimoni de orașe în adâncuri

fântâni adânci de memorie și vieți spectrale

satele au daimoni de sate în adâncuri

fântâni adânci de memorie și vieți spectrale

inima mea are daimoni de inimi în adâncuri

fântâni adânci de iubire și memorie

cuvintele au daimoni de cuvinte în adâncuri

fântâni adânci de înțelesuri

și memorie pulverulentă

Suceava, 2 mai 2020

ДЖОБНИЯТ ЧАСОВНИК

Срещнах те, когато светът беше огромна стая за реанимация,

безпокойство и отчаяние ни свързваха с една и съща кислородна тръба,

няколко книги и позлатен джобен часовник, подарен от дядо ми по майчина линия, когато завърших гимназия

бяхме две вибриращи минутни стрелки, синхронизирани от Ерос

мислехме, че вселената е Божи джобен часовник

и небето – свод от еленови кожи, съшити заедно,

докато нашите лица-близнаци трескаво се търсеха

в бързите и завихрени потоци на Карпатите

бяхме две вибриращи минутни стрелки, синхронизирани от Ерос

но вместо с лица – вселената беше пълна с маски,

целувките бяха опушени дупки, в дебелата им тъкан

приятели умираха наоколо, хвърляни в черни найлонови торби,

погребвани без корони – като мъченици през първите векове

бяхме две вибриращи минутни стрелки, синхронизирани от Ерос

извън всяка страст и всяка илюзия, за която разказваха,

ние упорствахме на разговорите си с ангелите,

рецитирахме древни молитви, песнопения за прогонване на демони

с трескави чела, стегнати в златни нимби

бяхме две вибриращи минутни стрелки, синхронизирани от Ерос

Срещнах те, когато светът беше кула, разцепена от мълния –

с изоставени огледала, в които още живите спят,

но успяхме да превърнем страданието в любов,

когато се погледнахме – Божият часовник спря да бие

бяхме две вибриращи минутни стрелки, синхронизирани от Ерос

Сучава, 7 май 2020 г.

Превод – Гергана Златкова

THE POCKET WATCH

I met you when the world was a huge resuscitation room

and anxiety and despair connected us to the same oxygen tube

a few books and a gold-plated pocket watch

donated by my maternal grandpa at the end of high school

we were two trembling minute hands synchronized by Eros

we thought the universe was God’s pocket watch

and the sky a vault of suede sewn together

as our twin faces feverishly searched for each other

in the buffeting and swirling torrents of the Carpathian Mountains

we were two trembling minute hands synchronized by Eros

but instead of faces the universe was full of masks

the kisses were smoky holes in their thick fabric

friends were dying all around and thrown in black plastic bags

buried without crowns like martyrs in the first centuries

we were two trembling minute hands synchronized by Eros

abandon any passion and any illusion we were told

but we stubbornly talked to the angels

reciting old prayers and medieval songs to ward off demons

with hot foreheads gripped in gold halos

we were two trembling minute hands synchronized by Eros

I met you when the world was a tower struck by lightning

with abandoned mirrors in which the undead lay down to sleep

but we managed to transmute suffering into love

when we looked at each other God’s watch stopped beating

we were two trembling minute hands synchronized by Eros

Suceava, May 7, 2020

English version – Constantin Severin&Slim FitzGerald

CEASUL DE BUZUNAR

ne-am întâlnit când lumea era o imensă cameră de reanimare

de același tub de oxigen ne legau anxietatea și disperarea

câteva cărți și un ceas de buzunar cu capac de aur

dăruit de bunicul matern la absolvirea liceului

eram două minutare vibrante sincronizate de Eros

credeam că universul e ceasul de buzunar al lui Dumnezeu

iar cerul o boltă din piei de căprioare cusute cap la cap

și ne căutam cu înfrigurare chipurile îngemănate

în torentele repezi și învolburate din Munții Carpați

eram două minutare vibrante sincronizate de Eros

dar în loc de chipuri universul era plin de măști

săruturile erau găuri fumegânde în țesătura lor groasă

prietenii mureau în jur și erau aruncați în saci negri de plastic

înmormântați fără coroane precum martirii în primele veacuri

eram două minutare vibrante sincronizate de Eros

abandonați orice pasiune și orice iluzie ni se spunea

dar noi ne încăpățânam să stăm de vorbă cu îngerii

rostind vechi rugăciuni și cântece medievale de alungat demonii

cu frunțile înfierbântate strânse în cercuri de aur

eram două minutare vibrante sincronizate de Eros

te-am întâlnit când lumea era un turn retezat de trăznet

cu oglinzi părăsite în care-și făceau culcuș strigoii

dar noi reușeam să transmutăm suferința-n iubire

și când ne priveam ceasul lui Dumnezeu înceta să mai bată

eram două minutare vibrante sincronizate de Eros

Suceava, 7 mai 2020


Intră acum și în grupul de