Intră acum și în grupul de
La Muzeul Etnografic Hanul Domnesc va avea loc, joi, de 8 iunie 2023, de la ora 12, vernisajul expoziției – concurs de desene VIS DE COPIL ÎN CASA BUNICILOR.
Intrat în tradiția muzeului, acest concurs îndrăgit și mult așteptat de elevi a ajuns la cea de a XXVII – a ediţie.
În acest an concursul a venit cu o nouă provocare pentru elevii cu vârste cuprinse între 7 – 16 ani pe o temă de suflet: Cămașa cu altiță din Bucovina, temă pentru care interesul elevilor și al profesorilor îndrumători de a participa a fost foarte mare.
Acest proiect educaţional organizat de Muzeul Național al Bucovinei în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, are ca scop promovarea și valorificarea patrimoniului etnografic dar și stimularea imaginației și aprecierea valorilor tradiționale de către tânăra generație.
La acest concurs au participat elevi de la şcoli din județul Suceava, pe categorii de vârstă: 7-11 ani, respectiv 12-16 ani, cu desene pe tema menţionată, premiile acordându-se pentru cele mai frumoase lucrări.
Organizatorii propun anual elevilor teme diferite prin care se evocă lumea satului bucovinean, teme care au ca scop formarea cunoștințelor despre ceea ce reprezintă arta populară, meşteşugurile şi obiceiurile tradiţionale bucovinene.
Anual, profesorii de specialitate şi învăţătorii sunt implicaţi în abordarea acestor teme la orele de curs participând la desfăşurarea de lecţii muzeale la Hanul Domnesc pe tema concursului, elevii reuşind să surprindă plăcut juriul cu desene deosebite.
Comisia de jurizare care a decis acordarea premiilor pentru cei mai talentaţi copii este formată din profesori de specialitate de la şcolile cu cel mai mare număr de participanţi la concurs şi specialişti din cadrul muzeului.
Premiile, acordate pe categorii de vârste, sunt oferite de Muzeul Național al Bucovinei.
Intră acum și în grupul de