Evenimentul „Umor la…Gura Humorului” debutează vineri cu inaugurarea Centrului Cultural Multifuncțional. În acest an Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică a ajuns la ediția 33


Intră acum și în grupul de

Evenimentul Umor la…Gura Humorului va avea loc în acest an în perioada 7-9  iulie și va debuta cu inaugurarea Centrului Cultural Multifuncțional.

Potrivit Primăriei Gura Humorului, Centrul cultural multifuncțional este un spațiu dedicat tradiției, un spațiu pentru lectură, învățare și comunicare, un spațiu al evenimentelor, un spațiu de adunare al ideilor care contribuie și la comunitatea Smiling City, Gura Humorului.

Centrul Cultural Multifuncțional înglobează trei clădiri în care s-a desfășurat activitatea socio-culturală (muzeul, biblioteca și casa de cultură).

În structura modificată și de transformare a construcțiilor, s-au obținut 3 corpuri de clădire.  În acest fel, muzeul, biblioteca și casa de cultură, funcționează într-un sistem integrat, care satisface nevoile culturale, atât ale orașului, cât și ale turiștilor.

Centrul Cultural Multifuncțional asigură un circuit flexibil, care invită vizitatorii să interacționeze, să fie curioși, să-și provoace imaginația, să afle și să se angajeze în activități specifice zonei.

Centrul Cultural vă va spune o poveste încă de la intrare! Un loc de întâlnire culturală, care leagă orașul Gura Humorului de azi, de tradiția povestită și expusă a Bucovinei, de lumea magică a cărților și de spațiul dedicat evenimentelor.

Noul spațiu al Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, dispune de 3 săli la parter pentru expozițiile temporare, iar expoziția permanentă se află la etajul 1.

Primii vizitatori ai Muzeului Obiceiurilor Populare de la Gura Humorului, vor fi însoțiți de doamna fost director al muzeului, Vera Romaniuc.

Noua Bibliotecă dispune de o sală calculatoare (10 locuri), sală de lectură (30 de locuri), sală special dedicată copiilor (30 locuri), sală literatură română adulți, sală literatură universală adulți, sală specialitate și sală literatură străină, care corespund intereselor și nevoilor membrilor comunității.

Centrul cultural a devenit un spațiu vibrant pentru humoreni și turiștii care aleg Gura Humorului, iar vineri, 7 iulie, va avea loc deschiderea oficială.

Weekend-ul 7-9 iulie este dedicat și evenimentului Umor la Gura Humorului, Festival Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică, aflat la ediția cu nr.33.

Program Umor la… Gura Humorului

07-09 iulie 2023

Vineri 7 iulie

•             11:00

Deschiderea Centrului Cultural (Muzeu și Bibliotecă)

Slujba de sfințire oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuțului, cu un sobor de preoți

Recital și Premiere Grupul Folcloric „Humoreanca”

•             15:00 –Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina

Expoziție de artă grafică – Radu Bercea

•             16:00 – Biblioteca Orășenească

Lansare de carte Sorin Poclitaru „Oameni Mici și Bere”

Alin Georgescu – Stand-up

Premierea performanțelor elevilor de la Clubul Copiilor Gura Humorului

•             17:00 – Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina

Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la … Gura Humorului” (deschiderea oficială a celei de-a 33-a ediții)

Un altfel de spectacol de muzică clasică cu tenorul Sorin Ursan Delaclit

•             17:30 – Casa de Cultură

Premiere performanțelor sportivilor humoreni

Recital Epigramatic

Stand Up Comedy cu Gabriel Gherghe, Edi Vacariu, Paul Szabo, Nonic Bogdan

•             16:00 – 18:00 – În fața Centrului Cultural

Aleea Artiștilor – Ateliere de grafică satirică

SÂMBĂTĂ 8 iulie

•             16:00 – Biblioteca Orășenească (curtea interioară)

Vernisajul expoziției de grafică din cadrul Proiectului „Humorul – cu Carte, Arte și Imagini”, coordonator prof. Florin Batâr

•             17:00 – Casa de Cultură (Sala George Gavrilean)

Vernisaj de artă grafică „Smiling City”

Recital Epigramatic

•             18:00 – Casa de Cultură

Piesa„Cerere în căsătorie” A. P. Cehov (spectacol de teatru)

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

•             11:00-13:00 – Parcul Ariniș

Aleea Artiștilor – Ateliere de grafică satirică

•             16:00-18:30 – În fața Centrului Cultural

Aleea Artiștilor – Ateliere de grafică satirică

Duminică 9 iulie

•             12:00 – Casa de Cultură

Festivitatea de premiere – secțiunea de  Grafică Satirică și Literatură Umoristică

Recital Epigramatic

Premierea olimpicilor humoreni

Show de Caricatură Comentată – Costel Pătrășcanu

Folkumor – Daniel Iancu

•             11:00 – 13:00 – În fața Centrului Cultural

Aleea Artiștilor

PARTICIPAREA LA TOATE EVENIMENTELE DIN CADRUL FESTIVALULUI „UMOR LA… GURA HUMORULUI” , INCLUSIV VIZITAREA MUZEULUI OBICEIURILOR POPULARE DIN BUCOVINA,SUNT CU TITLU GRATUIT


Intră acum și în grupul de