Intră acum și în grupul de
În cadrul Festivalului Primăvara poeţilor la Suceava va avea loc un spectacol de poezie și muzică intitulat Peisaj liric feminin, oferit de reprezentantele câtorva generații ale literaturii române contemporane: Maria-Elena Cușnir, Angela Furtună, Nicole Vasilcovschi, Ionela Mădălina Grosu, Maria Alexandra Marian, Sabina Cosmei.
Evenimentul va avea loc marţi, 8 martie, de la ora 13.00, la Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” şi prezintă prilejul perfect de a celebra femeile chiar de ziua lor.
Începând din anul 2007, acest festival important al FRANCOFONIEI este adaptat, coordonat și susținut la Suceava de scriitoarea Angela Furtună, după ce, începând cu 2005, tânăra scriitoare Linda Maria Baros, inițiase festivalul românesc Primăvara Poeților/Le Printemps des Poètes care s-a bucurat la început de participarea a 55 de orașe românești la această celebrare a Francofoniei.
Tematica celei de a 13-a ediții a festivalului este Peisaje infinite/D’infinis paysages.
Unul din peisajele posibile ale lumii noastre diverse este peisajul liric feminin, care va fi celebrat pe 8 Martie prin recitaluri individuale din lirica proprie și din lirica altor nume ale poeziei scrisă de scriitoare.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Librăriile Alexandria, Forul www.agonia.ro, sub auspiciile 13e Le Printemps des Poètes http://www.printempsdespoetes.com/, cu participarea Colegiului Național “Mihai Eminescu” şi a Colegiului Național “Ciprian Porumbescu”.
Intră acum și în grupul de