Intră acum și în grupul de
Seria conferinţelor iniţiate de Muzeul Bucovinei continuă joi, 31 martie, de la ora 17.00, cu un alt invitat special, în persoana lui Grigore Leşe.
Născut în Maramureş, la Stoiceni, un rapsod al ţării Lăpuşului şi un cunoscut solist de muzică populară, Leşe va încânta publicul sucevean conferenţiind pe tema “Doina – de la UNESCO la uitare”.
Repertoriul lui Grigore Leşe este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului.
Conferinţele muzeului sunt organizate lunar aducând de fiecare dată în atenţia celor prezenţi la eveniment mari personalităţi ale vieţii culturale româneşti.
Seria conferinţelor a fost deschisă în data de 27 ianuarie prin prezenţa Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen, care a conferenţiat pe tema „Comori cultural-spirituale ale Bucovinei”. A doua întâlnire l-a avut ca invitat pe reputatul arheolog Adrian Bătrîna, care a impresionat prin descoperirile realizate de-a lungul timpului, abordând o tematică istorică, legată de genealogia domnitorilor Moldovei din secolul al XIV-lea şi jocurile paleogeneticii.
“Conferinţele Muzeului Bucovinei” continuă, iar printre invitaţii de marcă se va număra şi îndrăgitul actor Dan Puric, care a fost prezent la Suceava luna aceasta atât la ediţia de primăvară a “Târgului de carte” cât şi în cadrul spectacolului “Sinucigaşul”, care s-a jucat pe scena Casei de Cultură, într-o distribuţie de excepţie.
“Dan Puric este o prezenţă binevenită, motiv pentru care în numele Muzeului Bucovinei l-am invitat la o conferinţă în cadrul căreia subiectul abordat va fi legat de << Identitate >>, ce va avea loc la sfârşitul lunii septembrie. Acesta a răspuns pozitiv invitaţiei noastre”, a declarat Emil Ursu pentru NewsBucovina.ro.
Intrarea la aceste conferinţe este liberă.
Intră acum și în grupul de