Intră acum și în grupul de
Expoziţia de fotografie care prezintă imagini surprinse în cadrul intervenţiilor efectuate de echipajele SMURD, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, a făcut miercuri senzaţie în rândul celor prezenţi în incinta Clubului Artelor Vizuale din Shopping City Suceava, relevând profesionalismul specialiştilor care lucrează în cadrul Serviciului de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Suceava.
Alături de inspectorul şef al I.S.U.“Bucovina” Suceava, colonelul Ion Burlui, şi de gazda expoziţiei, Mircea Petrariu, managerul Shopping City Suceava, la eveniment au mai fost prezenţi dr. Liviu Cîrlan, medic şef U.P.U.-SMURD Suceava, dr. Gheorghe Şerban, directorul Şcolii Postliceale Sanitare Suceava, paramedici SMURD, alţi lucrători ai I.S.U. Suceava, voluntari ai campaniei naţionale „Redirecţionează 2% către SMURD”, reprezentanţi ai mass-media precum şi persoane interesate să viziteze galeria de fotografii.
Prin alocuţiunile rostite s-a amintit scopul acestei campanii la nivel naţional, de informare a cetăţenilor asupra posibilităţii direcţionării a 2% din impozitul pe venit pentru susţinerea activităţii Serviciului Mobil de Reanimare şi Descarcerare, privind achiziţionarea unui avion sanitar, operat de SMURD.
Acesta vine în sprijinul nevoilor cetăţenilor, ţinând cont de distanţele mari cărora elicopterele SMURD nu le pot face faţă, precum şi de faptul că aparatele menţionate nu pot efectua zboruri pe timp de noapte sau în condiţii meteo nefavorabile.
„Noi, ca şi unitate de primire a urgenţelor împreună cu colectivul de medici pe care îl coordonez, sprijinim şi activitatea echipajelor SMURD din cele trei locaţii răspândite în tot judeţul. De asemenea echipajele SMURD sunt cordonate şi prin telemedicină cu regiunea de Nord-Est, coordonat şi de medicii de la Iaşi în special în situaţiile deosebite pentru pacienţii aflaţi în stare critică. Vreau să fac un apel către toţi cetăţenii acestui judeţ. Cine donează 2% poate salva vieţi. Putem ajuta SMURD pentru a achiziţiona aparatură, ambulanţe noi, respectiv un avion pentru regiunea noastră”, a transmis dr. Liviu Cîrlan celor prezenţi la eveniment.
Prezent la acţiune, colonelul Ion Burlui a precizat că: „Fundaţia pentru SMURD s-a gândit să senibilizeze populaţia prin această campanie, destinaţie finală a celor 2% fiind foarte precisă – achiziţionarea unui avion pentru utilităţile medicinei de urgenţă”, completând că: „Avem promisiuni din partea domnului Raed Arafat că într-un viitor foarte apropiat vor sosi noile ambulanţele, noi am demerat deja acţiunea de pregătire a personalului, mai ales că spre finalul anului 2010 ne-am bucurat de o investiţie de aproape jumătate de miliard de lei vechi pentru a achiziţiona nişte manechine de ultimă generaţie”.
Potrivit unui comunicat de presă al I.S.U. Suceava, „necesitatea achiziţionării avionului medical de urgenţă este ilustrată de numărul mare de misiuni executate cu un astfel de aparat închiriat, însă la costuri ridicate (58 de misiuni, dintre care 13 având ca pacienţi copii cu vârsta sub 6 ani)”.
Expoziţia va fi deschisă pe parcursul următoarele trei săptămâni, putând fi vizitată în intervalul orar 08.00-21.00, concomitent cu punctele de lucru ale voluntarilor SMURD, organizate la fiecare sfârşit de săptămână, până la data de 8 mai 2011.
Intră acum și în grupul de